Drobul de sare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UN PAMFLET PE ZI

Drobul de sare

Eveniment 21 Iulie 2008 / 00:00 527 accesări

În ţara noastră, în aria politichiei, industria drobului de sare a luat un avînt fără precedent. Faţă de anii comunismului, cînd exista o singură carieră aflată în exploatare, în jurul căreia se plimba o pisică maidaneză, s-au produs schimbări de-a dreptul uluitoare! Drobul de sare a avansat pînă la cel mai înalt nivel cu putinţă. Politica guvernamentală se învîrte practic în jurul drobului de sare. În acest domeniu, ne-a ajutat enorm experienţa acumulată în a face armăsar din ţînţar. Este un avantaj enorm pentru cei care intenţionează să refacă vechile herghelii de altădată. Ca simbol al prostiei, drobul de sare reprezintă tema preferată a politicienilor incapabili să scoată ţara din rahat. Apar, zilnic, în faţa naţiunii tot felul de plîngăcioşi, bine plătiţi de stat, ce-i drept, care ne fac teoria drobului de sare. În loc de soluţii salvatoare şi eficiente, se tăvălesc pe jos, anunţîndu-ne că mîţa maidaneză ar putea împinge drobul de sare de pe vatra patriei. Citesc doctrinele unor partide şi mă crucesc. Politica drobului de sare e în toate cele ce sînt... Recent, prezidentul i-a convocat la Cotroceni pe toţi liderii partidelor politice de la noi. Unii dintre ei s-au repezit să-l ajute pe preşedinte să mute drobul de sare dintr-o parte în alta a palatului. După aceea, ca foşti colegi de partid, la un semnal anume, stabilit de ei în celula PD-L, au căzut la unison pe spate, exprimîndu-şi admiraţia pentru drobul de sare prezidenţial, într-un fel anume, unicat. Mulţi snobi încearcă să copieze modelul de drob de sare turbo. Alţii, făcînd pe interesanţii, şi-au schimbat capul pătrat, înlocuindu-l cu un drob de sare. După alegerile locale, se fac analize în diverse partide. În realitate, se aduc critici drobului de sare. Cei care procedează în acest fel dau dovadă de imaturitate politică. Chiar să nu fi aflat dumnealor că drobul de sare a fost declarat, ca şi măgarul, monument al naturii? Confundă unii drobul de sare cu ţapul ispăşitor. În condiţiile în care tot felul de neaveniţi au invadat politichia, căutînd un ciolan bun de ros, era de aşteptat să se întărească rolul conducător, în materie de inepţii şi planuri aberante, al drobului de sare. Pentru diverşi pîrîţi ai politichiei, drobul de sare e ca o icoană personificată după mintea lor în colţuri. De aceea, dumnealor se închină după cum bate vîntul politichiei. Cînd pe stînga, cînd pe dreapta, exact ca un şofer turmentat bine, dar şmecher. Adevărul este că cei mai mulţi dintre politicienii noştri îşi pierd vremea cu drobul de sare. Toată ziua, cască gura la el, ca la un monument cu faraoni. Îl dau de-a dura. Sînt indivizi cărora le place la nebunie să se plimbe cu drobul de sare. Cînd nu mai au argumente pentru o bună guvernare, uşuiesc pisica, poate, poate împinge drobul de sare în faţă, ca să provoace o nouă situaţie de criză, pînă îşi revin din neputinţă şi prostie. Cei învăţaţi cu leopardul, lipit pe tot gardul, au încercat de mai multe ori să vopsească drobul de sare în culori roz bombon. Savanţii Puterii studiază, de patru ani încoace, posibilitatea descoperirii în drobul de sare a unor zăcăminte de lapte şi miere, dar e ca şi cum mulgi o iapă stearpă. Cu prilejul unor reuniuni internaţionale, organizate la noi sau la alţii, prezidentul se laudă cu drobul de sare, pe care, atunci cînd se supără pe toată lumea, îl transformă în lac rusesc…

Taguri articol


12