22 Noiembrie 2024, 20:20
Un nou tip de droguri adus din Africa în UE, prin România, a fost descoperit de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime Constanţa. Oamenii legii au confiscat 47 de kilograme de frunze uscate de khat, care au ajuns în țara noastră prin poșta internațională, în două colete. Produsul, pătruns relativ recent pe piaţa de consum europeană a drogurilor, conţine cathinonă, o substanţă considerată un drog de mare risc.