Drona dispărută în lacul Siutghiol a fost recuperată!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ancheta în cazul elicopterului SMURD

Drona dispărută în lacul Siutghiol a fost recuperată!

Eveniment 20 Decembrie 2014 / 00:00 2720 accesări

În timp ce echipa de anchetatori analizează resturile elicopterului SMURD prăbușit în lacul Siutghiol, polițiștii au reușit să intre în posesia dronei care a survolat locul accidentului aviatic la doar câteva minute de la producerea tragediei. Dispărută în mod misterios, aceasta a fost adusă, vineri dimineață, de un cetățean, la sediul Poliției Mamaia. Imaginile surprinse de aparat ar putea oferi informații importante investigatorilor. „Am ridicat drona și am dus-o spre pata de ulei, care am înțeles că era, de fapt, kerosen. Se vedea acolo un punct, ce părea a fi un om care gesticula, dar de pe rezoluția ecranului, care este foarte mică, nu am putut să observ foarte multe. Drona apoi a dispărut. Este ciudat că a apărut astăzi (vineri - n.r.), tocmai de luni. Ea este programată ca, în momentul în care se pierde legătura, să se întoarcă în locul din care a plecat. Cu o aplicație pe care o am acasă am văzut că ea s-a întors la 300 de metri de locul în care am lansat-o, la trei metri de mal. Dimineață am sunat la Poliție și mi-au spus că cineva a adus drona la sediul Poliției Mamaia. În legătură cu filmările, voi discuta cu familiile victimelor, dacă ele vor să le fac publice“, a declarat proprietarul dronei, Bogdan Dumitru, manager Claboo Media.

TRAGEDIA Accidentul aviatic de pe lacul Siutghiol, în urma căruia și-au pierdut viața dr. Laura Vizireanu, de 39 de ani, asistenta medicală Gabriela Harton, de 38 de ani, comandorul Petre Corneliu Cătuneanu, de 47 de ani, și copilotul acestuia, Ginel Claudiu Crăcănel, de 42 de ani, a avut loc luni, la câteva minute după ora 16.00. Investigațiile în cazul acestei tragedii sunt efectuate de procurorii Parchetului Militar, care au deschis un dosar „in rem“ pentru ucidere din culpă și neluarea și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă. Carlinga aparatului de zbor, dar și alte bucăți din elicopter au fost recuperate marți din lac și duse într-un hangar din Portul Constanța.



12