Drone utilizate pentru împiedicarea fraudelor la bacalaureat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Drone utilizate pentru împiedicarea fraudelor la bacalaureat

Externe 08 Iunie 2015 / 16:09 930 accesări

Autorităţile chineze folosesc drone pentru a împiedica fraudele la examenul de bacalaureat, în contextul în care rezultatele importantului test sunt esenţiale pentru admiterea în universităţi, anunţă surse citate de Associated Press. Drone au fost utilizate în jurul a două centre de examinare din oraşul Luoyang, situat în provincia chineză Henan. Aparatele de zbor au rolul de a intercepta semnale electronice primite de smartphone-urile elevilor care dau bacalaureatul. În cursul probei de ieri nu au fost depistate tentative de fraude la examene. Un singur aparat de zbor de acest fel costă sute de mii de yuani (zeci de mii de dolari), a declarat Lan Zhigang, un oficial din cadrul Direcţiei de supraveghere a examenelor din Luoyang. "Dronele au avantaje. În zonele urbane, unde sunt clădiri înalte, semnalele dispozitivelor electronice nu pot fi interceptate de la sol. Însă dronele pot zbura la 500 de metri, depistând semnale electromagnetice în tot oraşul", a explicat Lan. Peste nouă milioane de elevi participă anul acesta la examenul de bacalaureat în China. Rezultatele testului sunt luate în considerare pentru admiterea la facultăţi. În ultimele săptămâni, 23 de persoane suspectate că pregăteau fraudarea bacalaureatului au fost arestate în China.



12