PROIECT Sătule să tot primească reclamaţii de la cetăţeni privind traficul greu din localitate, autorităţile locale din comuna Târguşor au întocmit, în urmă cu câţiva ani, un proiect privind construirea unei şosele ocolitoare a localităţii Târguşor, care să lege drumurile judeţene 222 (Târguşor - Grădina) şi 225 (Târguşor - Pantelimon). „Sute de cetăţeni s-au plâns de-a lungul timpului de faptul că maşini de mare tonaj trec zilnic prin localitate, iar din cauza trepidaţiilor, casele riscă să se dărâme. Este o situaţie care nu a mai suportat amânare, iar cetăţenii au dreptate. Am fost nevoiţi să facem rost de bani pentru a devia DJ 222, iar astfel vom scoate traficul greu din comună”, a spus primarul Dumitru Dragu. El a adăugat că lucrările la acest drum au început de câteva zile, finanţarea pentru amenajarea şoselei, care va măsura doi kilometri, este asigurată din fonduri europene, iar pentru realizarea centurii, Uniunea Europeană a aprobat alocarea sumei de 350.000 de euro. „Centura ocolitoare a Târguşorului va fi folosită în special de maşinile de mare tonaj care, în prezent, trec prin centrul localităţii. Cert este că, prin această şosea ocolitoare, rezolvăm o mare problemă a comunei”, a spus Dumitru Dragu.
CENTRU În altă ordine de idei, primarul din Târguşor a spus că, în 2014, administraţia publică locală va reabilita fostul sediu al CAP, pentru a-l transforma într-un centru multifuncţional unde vor fi organizate un centru „after school“, biblioteca şi Poliţia. „În mediul rural, centrele „after school“ sunt destul de rar întâlnite. Cea mai mare parte a clădirii CAP va fi destinată centrului „after school“, unde cadrele didactice îi vor ajuta pe copii să-şi facă temele“, a declarat primarul Dumitru Dragu. În programul „after school“ vor fi înscrişi peste 50 de copii din cele două sate ale comunei, Târguşor şi Mireasa.