Drumul carierei lui Mircea Banias

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Drumul carierei lui Mircea Banias

Eveniment 24 Mai 2011 / 00:00 1008 accesări

Senatorul PDL Mircea Banias este pentru a doua oară, în decurs de şase luni, cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Pentru senatorul constănţean începe să devină o obişnuinţă, mai ales că toate i se întâmplă atunci când se apropie un eveniment politic important. Până în anul 2005, Mircea Banias era un simplu membru PDL la Constanţa pe care nu prea îl băga nimeni în seamă. Cu toate acestea, în 2005 a fost numit director general al Administraţiei Porturilor Maritime (APM) Constanţa, odată cu preluarea puterii de către Alianţa DA. Mandatul său de director a durat doar până în anul 2007, atunci când s-a rupt prietenia cu PNL. Noul director al APM, Constantin Matei, l-a păstrat însă pe Banias lângă el, acesta ocupând postul de consilier al directorului până în anul 2008, când a devenit senator PDL de Constanţa în Colegiul Uninominal 4. Surse din APM Constanţa susţin că, în perioada cât a fost director, în instituţia condusă de el a fost adus şi fratele său, Emil Banias. Din punct de vedere politic, senatorul Mircea Banias a avut aceeaşi ascensiune fulminantă. Profitând de degringolada din organizaţia PDL Constanţa în 2008, Mircea Banias şi-a apropiat mai mulţi membrii PDL, care l-au susţinut în faţa conducerii centrale a partidului pentru preluarea organizaţiei de la Constanţa. Aşa se face că spre sfârşitul anului 2008, pe Mircea Banias îl regăsim în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene PDL Constanţa, funcţie pe care a deţinut-o până în luna martie a acestui an, când a pierdut alegerile. Din 2008 şi până la organizarea alegerilor, Mircea Banias a devenit duşmanul propriilor colegi de partid, care l-au acuzat că pune mai presus interesele personale decât cele de partid. Nu puţine au fost momentele când Banias a intrat în confict direct cu propriii colegi de partid, unul dintre cei cu care s-a certat fiind chiar fostul secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu. Pierderea alegerilor la nivel local l-a îndepărtat pe Mircea Banias de organizaţia din Constanţa, senatorul lipsind de la toate întrunirile de partid din martie şi până în prezent. Dată fiind funcţia sa de senator, Banias s-a alăturat grupului de susţinători ai lui Vasile Blaga pentru alegerile generale din PDL. Mai mult decât atât, Banias s-a aflat chiar şi pe listele de vicepreşedinţi distribuite în ziua alegerilor interne din PDL, fără să prindă însă, în final, postul vizat. Acesta este poate unul dintre motivele care l-au determinat pe Mircea Banias să ajungă la un pas de a părăsi pardidul din care face parte.



12