Drumul judeţean Medgidia - M. Kogălniceanu a fost asfaltat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Drumul judeţean Medgidia - M. Kogălniceanu a fost asfaltat

Administrație 06 Noiembrie 2009 / 00:00 909 accesări

Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP) continuă lucrările de asfaltare şi reabilitare a drumurilor judeţene. Directorul RAJDP, Adrian Gâmbuţeanu, a declarat că, în prezent, Regia intenţionează să finalizeze cîteva din lucrările deja începute, atât timp cât vremea va permite acest lucru. „În prezent avem lucrări în foarte multe locaţii din judeţ. Suntem în faza în care vrem să închidem lucrările începute în programul de vară. Astăzi (n.r. - ieri) finalizăm asfaltarea drumului judeţean 222, care face legătura între localităţile Medgidia şi Mihail Kogălniceanu, prin comuna Cuza Vodă, pe o distanţă de 17 kilometri. Acest drum a fost reabilitat complet, printr-o metodă modernă, prin reciclare insitu la rece, cu aport de piatră. Prin această metodă a fost crescută portanţa drumului. O altă lucrare importantă se desfăşoară în prezent pe drumul judeţean 224, în zona Siliştea - Ţepeş Vodă. Este o lucrare de reabilitare a drumului prin creşterea portanţei, folosind aceeaşi metodă ca şi la drumul judeţean 222. În acest caz, cel mai probabil, vom începe săptămâna viitoare asfaltarea tronsonului”, a declarat Adrian Gâmbuţeanu. El a precizat că, din cauza faptului că nu au fost obţinute fondurile necesare, anumite lucrări au fost oprite. „În aceste cazuri, în prezent se lucrează la plombarea drumurilor şi pregătirea lor pentru sezonul rece, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii relativ normale”, a precizat Gâmbuţeanu.



12