Primăria comunei Horia a achiziţionat, săptămîna trecută, în leasing, un microbuz care va servi la deplasarea elevilor de gimnaziu şi liceu din satele apropiate la unităţile de învăţămînt din Horia şi Hîrşova. Mijlocul de transport pentru elevi a costat 32 de mii euro şi a fost cumpărat cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa. Primarul de Horia, Gigel Sava, a declarat că, acum, în perioada vacanţelor şcolare, microbuzul va fi utilizat şi pentru organizarea de diferite excursii. Sava a mai spus că, în foarte scurt timp, va fi organizat un tur al ţării pentru copiii premianţi din Horia. “Sînt foarte mulţi oameni care nu au reuşit să facă deplasări în afara judeţului şi vrem să organizăm excursii prin care să le dăm şansa, cu costuri foarte mici, să viziteze şi alte zone ale ţării. Spre exemplu, de Ziua învăţătorului vom face o deplasare la Durău“, a spus Sava. El a adăugat că, în funcţie de programa şcolară, vor mai fi organizate şi excursii prin intemediul cărora copiii să şi vadă ceea ce li se predă la şcoală.
Primarul a mai spus că, tot săptămîna trecută, la Horia a fost finalizat şi proiectul de extindere a reţelei de apă potabilă. De asemenea, în luna august, va fi demarată şi acţiunea de înlocuire a unui km de conductă veche de apă. “Nu putem începe acum lucrările, pentru că ne trebuie un aparat de lipit ţevi pe care nu îl avem“, a mai spus Sava. Proiectul va fi realizat cu fonduri din partea Consiliului Judeţean Constanţa, în valoare de un miliard de lei. Potrivit primarului, în această perioadă se lucrează şi la un proiect de pietruire a unei porţiuni de doi km de drum, acesta fiind propus iniţial ca ultimă lucrare la drumurile din comună. Din păcate, Horia a fost lovită, recent, de o furtună care a făcut pagube substanţiale. “Din punct de vedere administrativ, furtuna a stricat aproape şapte km de drum pietruit şi trei podeţe. Dacă podurile le putem reface cu fonduri proprii, pentru drumuri sperăm să obţinem un ajutor financiar“, a spus primarul.