Drumurile comunale, reabilitate de RAJDP

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Drumurile comunale, reabilitate de RAJDP

Administrație 08 Iulie 2009 / 00:00 713 accesări

La sfîrşitul lunii iunie, la Constanţa a avut loc Conferinţa Naţională a Patronatului Drumarilor din România. În cadrul evenimentului, specialiştii din domeniul drumurilor au declarat că judeţul Constanţa este cu mult peste media naţională în ceea ce priveşte calitatea drumurilor judeţene şi comunale. Proaspătul vicepreşedinte al Patronatului Drumarilor, directorul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, Vasile Modovanu, declara că acest lucru se datorează strategiei Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) în ceea ce priveşte reabilitarea infrastructurii rutiere. El afirma atunci că regia constănţeană este promotoarea ideii de preluarea a drumurilor comunale de la Consiliile Locale şi de reabilitare a acestora. Programul lucrărilor pe drumurile judeţene şi comunale, stabilit de CJC, se modifică în fiecare an, în funcţie de lucrările pe care RAJDP le are în judeţ. Vasile Moldovanu a declarat că, în această perioadă, conform graficului stabilit de CJC, au început lucrările la DJ 223 Rasova – Vlahi - Aliman. „Aşa cum este prevăzut în program, pe DJ 223 aplicăm un tratament bituminos. Echipe ale RAJDP mai lucrează în această perioadă şi pe drumurile comunale de la Deleni, Chirnogeni, Ostrov, Gîrliciu sau Grădina. Toate lucrările pe care angajaţii RAJDP le efectuează pe drumurile comunale sînt plătite de către consiliile locale pe raza cărora se află acestea. Am prins în program şi reabilitarea cu plombe asfaltice a drumului judeţean dintre Medgidia şi Ciocîrlia“, a declarat directorul RAJDP, Vasile Moldovanu.



12