Drumurile din Dumbrăveni, în reabilitare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Asfaltare și pietruire

Drumurile din Dumbrăveni, în reabilitare

Administrație 31 Octombrie 2014 / 00:00 468 accesări

După modernizarea tuturor clădirilor publice din Dumbrăveni, administrația publică locală a început reabilitarea străzilor. În urmă cu două săptămâni, a fost finalizată asfaltarea aleilor din centrul localității Dumbrăveni, unde se află sediul Primăriei, grădinița și școala. Începând de săptămâna viitoare, autoritățile vor demara un program de pietruire a unor ulițe de pământ din cele două sate ale comunei, Furnica și Dumbrăveni, care, ulterior, vor fi și asfaltate. „S-a emis ordinul de începere a lucrărilor, s-au dat toate avizele necesare, așa că, de luni, vor începe lucrările. În total, sunt patru kilometri de străzi care vor fi reabilitați”, a spus primarul Gheorghe Cenușă. Printre drumurile ce urmează să fie pietruite se află și străzile Cișmelei și Garofiței, care asigură accesul către cișmelele din localitate. „În cele două sate ale comunei, Dumbrăveni și Furnica, există rețea de alimentare cu apă, deci cișmelele nu sunt principala sursă de apă. Însă ele sunt utile pentru agricultori, care pot folosi apa de izvor, care e gratis, pentru plante și animale. De aceea este atât de important să le facilităm accesul”, a mai declarat primarul. Pentru asfaltări și pietruiri, autoritățile locale vor scoate din bugetul local 400.000 de lei. Lucrările vor fi realizate de angajații Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța.

Taguri articol


12