Codul galben de ninsori şi vânt puternic a fost ridicat ieri seară, iar vremea se va încălzi cu câteva grade, a anunţat, în şedinţa de Guvern, ministrul de Interne, Radu Stroe. „Deocamdată nu sunt probleme. Vom vedea în următoarele 48 de ore, vremea oricum se va mai încălzi cu câteva grade”, a spus ministrul de Interne. Avertizarea cod galben emisă marţi, pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara şi sudul judeţului Sibiu, a fost ridicată ieri. Potrivit meteorologilor, de astăzi şi până pe 1 decembrie, în Dobrogea, maximele diurne vor creşte, treptat, spre 9 grade Celsius şi minimele nocturne vor ajunge, în medie, la 2 grade Celsius. Dat fiind faptul că ieri noapte, în Dobrogea, au căzut primii fulgi de zăpadă, utilajele Direcţiei de Drumuri şi Poduri Constanţa, dar şi cele ale Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri au ieşit pe teren. Potrivit directorului Direcţiei de Drumuri şi Poduri Constanţa, Marian Dima, nu s-au înregistrat probleme, însă s-a acţionat cu material antiderapant pe A2, DN3 Murflatlar - Ostrov, DN 39 Constanţa - Mangalia, DN 38 Constanţa - Negru Vodă şi DN 22 Constanţa - Tulcea. „În continuare patrulăm pe drumurile naţionale şi le monitorizăm”, a spus Dima. Şi directorul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, a declarat că nu au existat probleme pe drumurile judeţene. „Judeţul Constanţa nu a fost prins în lista judeţelor afectate de intemperii. Cu toate acestea, având în vedere că la noi s-au înregistrat temperaturi scăzute şi precipitaţii fie sub formă de ploaie, fie mixte, pe alocuri, am decis să trimitem în patrulare 12 echipaje ale Regiei pentru a verifica starea drumurilor judeţene şi a interveni acolo unde este nevoie. Monitorizarea va continua şi în următoarea perioadă”, a spus Gâmbuţeanu.