Într-o ţară europeană civilizată, satele cu străzi neasfaltate reprezintă un subiect demn de domeniul ştiinţifico-fantastic. Din păcate, în prea multe comune din România, existenţa străzilor asfaltate reprezintă un vis greu de împlinit. Liderii administraţiilor locale se plâng că nu au suficienţi bani pentru salarii, darămite pentru investiţii în infrastructură. Iar fondurile din surse guvernamentale se lasă îndelung aşteptate şi nici sponsorii privaţi nu se înghesuie să susţină financiar aceste investiţii. Totuşi, când asfaltarea străzilor devine o prioritate, este normal ca autorităţile locale să rezerve bani de la bugetul local şi pentru acest tip de proiecte. În comuna Nicolae Bălcescu există foarte multe străzi pietruite. Problema este că pietruirea străzilor nu îi scapă pe locuitori de neplăceri atunci când plouă, de exemplu. De aceea, autorităţile locale vor începe cu paşi mici asfaltarea străzilor din comună. În primă fază, vor fi asfaltate două străzi care au în total peste doi kilometri. „Străzile pe care vrem să le asfaltăm însumează puţin peste doi kilometri. Dar vedem şi cum stăm cu bugetul, pentru că proiectul va fi realizat din fondurile de la bugetul local. După ce vom primi avizele necesare, vom începe şi lucrările. Suma alocată este în jur de 100.000 de euro şi estimăm că tot atât va costa şi investiţia”, a spus primarul comunei Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan.