Comuna Topraisar se poate lăuda cu faptul că este printre primele din judeţul Constanţa cu o infrastructură rutieră intravilană complet reabilitată. Uliţele de pământ au fost pietruite integral cu ajutorul fondurilor din bugetul local şi cu sprijin din partea Consiliului Judeţean Constanţa, iar străzile au fost asfaltate cu bani europeni. În aceste condiţii, administraţia locală din Topraisar şi-a îndreptat atenţia şi spre drumurile tehnologice, pentru ca fermierii să ajungă cât mai uşor la terenurile pe care le deţin. „Prin Măsura 1.2.5., am obţinut 1,5 milioane de euro din fonduri europene pentru finanţarea proiectului de reabilitare a 12 kilometri de drumuri tehnologice. În urma discuţiilor cu fermierii, am considerat că este un proiect vital pentru comunitate, având în vedere că, în perioadele ploioase, pentru unii proprietari era practic imposibil să ajungă la terenurile pe care le deţin, din cauza noroiului şi a gropilor”, a declarat primarul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe. Lucrările au fost demarate acum aproximativ o lună, executantul lucrărilor fiind Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, care câştigat licitaţia. „Dorim să finalizăm cel puţin jumătate din lucrările pe care le avem de executat la Topraisar pe cei 12 kilometri de drumuri tehnologice. Consider că până la înrăutăţirea vremii vom reuşi să terminăm lucrările la partea de consolidare a drumurilor, pentru ca în primăvara anului viitor să începem tratamentul bituminos, care nu se poate face decât la temperaturi de peste 8-10 grade Celsius”, a explicat directorul RAJDP, Adrian Gâmbuţeanu.