De foarte mulţi ani sportul constănţean s-a numărat printre cele mai apreciate din ţară şi deseori a confirmat că oraşul nostru este un nesecat izvor de talente şi dătător de mari glorii. Multe din rezultatele excepţionale obţinute pe arenele mondiale şi europene au fost datorate sportivilor de la malul mării, care au confirmat în cele mai importante competiţii ale lumii că oraşul nostru este una dintre cele mai valoroase şcoli sportive din România. Însă, toate aceste lucruri nu ar fi posibile, dacă ele nu ar fi susţinute şi încurajate îndeaproape. Din fericire, şi la acest capitol stăm foarte bine, în spatele tuturor acestor performanţe aflîndu-se o echipă care a demonstrat de fiecare dată că este cea mai bună în ceea ce priveşte partea administrativă a sportului. Este vorba despre marea familie a Direcţiei pentru Sport a Judeţului, mereu în umbra reuşitelor, dar de fiecare dată prezentă în cele mai importante momente. Miercuri seara, o parte din aceasta, în frunte cu cel mai important membru al său, Elena Frîncu a primit o distincţie surpriză în cadrul Galei Sportului Constănţean – “cea mai bună echipă a sportului constănţean”. “Toate aceste lucruri nu ar putea fi realizate fără sprijinul unei echipe unite, care să pună suflet în fiecare proiect pe care îl avem. Îmi felicit toţi colegii cu această ocazie şi mulţumim în acelaşi timp şi Consiliului Judeţean Constanţa, care prin Nicuşor Constantinescu, fost sportiv, nu a trecut nevotat vreun proiect de-al nostru. Este greu să baţi la uşi închise, dar din fericire noi am avut mereu sprijinul unor oameni care iubesc foarte mult sportul şi au rămas alături de el”, a declarat directorul DSJ Constanţa, Elena Frîncu. Tot miercuri, echipa DSJ-ului a organizat petrecerea de sfîrşit de an, ocazie cu care toţi angajaţi au făcut retrospectiva anului 2007 şi au închinat un pahar de şampanie cu gîndul la următorul an, care va cuprinde în calendarul său cel mai important eveniment – Jocurile Olimpice de la Beijing.