Aşa cum obişnuiesc în fiecare an, două dintre structurile de sport reprezentative din judeţul Constanţa, Direcţia pentru Sport şi Clubul Sportiv Farul, şi-au prezentat, ieri, realizările din anul 2009. La cel mai important moment de referinţă al sportului constănţean, desfăşurat în Aula Bibliotecii Judeţene, au fost prezenţi Ana-Maria Şintie, consilier în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, şi Arthur Hoffmann, secretar adjunct în cadrul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, dar şi reprezentanţi ai structurilor sportive constănţene, serviciilor publice deconcentrate, Instituţiei Prefectului, Primăriei, Consiliului Judeţean şi ai Inspectoratului Şcolar. Bilanţul rezultatelor înregistrate de sportivii constănţeni şi evenimentele sportive la nivel naţional şi internaţional găzduite în judeţul nostru au fost prezentate cu ajutorul unui documentar realizat de Neptun TV. DSJ şi CS Farul au mulţumit pentru sprijinul, aproape unic în ţară, primit din partea autorităţilor locale, care au contribuit şi anul trecut, financiar şi logistic, pentru organizarea la Constanţa a numeroase evenimente. Cele mai reprezentative dintre acestea au fost Class One Romanian Grand Prix, Aero Grand Prix şi Campionatul European de Karate pentru copii, cadeţi şi juniori. „Ocupăm din nou prima poziţie. Suntem bucuroşi că încă putem să fim exemple de bună practică. Suntem bucuroşi că împreună cu administraţia locală nu putem spune că în sport criza economică a adus foarte multe necazuri”, a spus directorul DSJ, Elena Frîncu. „La Constanţa am reuşit să facem o echipă, lucru care, de-a lungul timpului, am observat că stârneşte numeroase invidii în ţară. Noi, din fericire, am reuşit ca administraţia locală să devină un partener al sportului”, a declarat Petrică Munteanu, directorul Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanţa.
CS Farul a fost propulsat printre cele mai bune cluburi din ţară graţie celor 384 de medalii la competiţiile interne şi 66 de medalii la competiţiile internaţionale. De altfel, dintre cei 413 de sportivi legitimaţi la CS Farul, 79 au fost cooptaţi în loturile naţionale ale României de seniori, tineret, juniori, dar şi la centrele olimpice. „Paradoxal, a fost un an bun, cu rezultate bune. Suntem optimişti şi în ceea ce priveşte anul 2010 şi vrem ca Farul să sponsorizeze în continuare anumiţi sportivi din loturile olimpice, care vor participa la Jocurile Olimpice din 2012, unde se vor bate la medalii”, a spus Ilie Floroiu, directorul coordonator al CS Farul. În cadrul evenimentului, au fost acordate şi două premii speciale, vicecampioana mondială şi campioana europeană la canotaj în 2009, Diana Bursuc, şi Ion Geambăşanu, reprezentantul sportivilor constănţeni cu dizabilităţi, fiind răsplătiţi cu “Premiul Judeţean pentru Sport”.