DSP anunță că turiștii pot face baie în mare, de la Năvodari la Vama Veche

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

DSP anunță că turiștii pot face baie în mare, de la Năvodari la Vama Veche

Social, Sănătate 03 August 2024 / 13:46 101 accesări
Foto: arhivă

Foto: arhivă

Ultimele analize efectuate pe probele apei din zona litoralului românesc, de la Năvodari până la Vama Veche, au ieșit în parametri normali și nu indică niveluri de E.coli, a anunțat Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța. În schimb, testele pentru zonele Vadu și Corbu vor fi repetate.

„OMD Mamaia Constanța anunță că apa din zona sa de litoral este de o calitate excelentă pentru îmbăiere. Acest anunț vine ca răspuns la informațiile alarmiste apărute de curând în mediul online. Recent, un articol publicat pe un site regional a sugerat că nivelurile de E. coli în apa din Mamaia sunt semnificativ mai mari decât cele raportate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța și depășesc limitele legale. Dorim să clarificăm că aceste afirmații nu sunt susținute de datele noastre. Probele menționate în articolul respectiv nu reprezintă teste oficiale. Este esențial să ne bazăm pe date provenite din surse oficiale și autorizate pentru a asigura acuratețea și siguranța publicului. Parametrii măsurați, inclusiv nivelurile de E. coli, sunt în limitele legale și nu prezintă niciun risc pentru sănătatea publică”, arată comunicatul de presă al instituției.

Ultimele analize, efectuate în conformitate cu standardele naționale și europene, au confirmat că apa din Mamaia îndeplinește toate criteriile de siguranță și sănătate.

Nereguli privind calitatea apei au fost raportate, conform celui mai recent comunicat de presă DSP Constanța, doar în anumite zone izolate de pe litoralul românesc, cum ar fi Corbu și Vadu, dar aceste probleme nu afectează stațiunea Mamaia.

„Analiza apei pentru îmbăiere de la Năvodari până la Vama Veche este în parametri. Vom repeta probele în zona Vadu și Corbu. Este esențial ca publicul să fie informat corect din surse de încredere și oficiale”, a declarat Cristina Schipor, directoare executivă a DSP Constanța.

OMB Mamaia Constanța reamintește turiștilor și localnicilor importanța verificării surselor de informare și evitarea răspândirii de zvonuri neconfirmate.



Ştiri recomandate

12