Dușa: „Vom avea militari permanent, prin rotaţie, pe flancul estic al NATO şi al UE”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dușa: „Vom avea militari permanent, prin rotaţie, pe flancul estic al NATO şi al UE”

Eveniment 15 Aprilie 2015 / 13:00 418 accesări

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, astăzi, la Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, că, în cursul acestui an, pe flancul estic al NATO şi al Uniunii Europene se vor afla permanent militari, prin rotaţie, în baza planului de reasigurare aprobat la summitul din Ţara Galilor. Ministrul Mircea Duşa a afirmat, întrebat fiind dacă pe viitor vor fi concentraţi şi alţi militari străini în România, că pe baza planului de reasigurare a flancului estic al NATO şi al UE aprobat la summitul din Ţara Galilor vor fi militari permanent pe acest flanc, prin rotaţie. "Şi în cursul acestui an, pe baza planului de reasigurare a flancului estic al NATO şi al Uniunii Europene, aprobat la summitul din Ţara Galilor, vom avea militari permanent, prin rotaţie, pe flancul estic al NATO şi al UE. Şi în momentul de faţă se află un distrugător al SUA la Constanţa, avem 11 avioane A-10 la Câmpia Turzii care se pregătesc în comun cu piloţii noştri de la Câmpia Turzii şi mâine vom avea o prezentare a acestui exerciţiu. Urmează să vină şi portughezii cu avioane F16, o să mai vină şi partenerii noştri din SUA cu avioane F15, vor fi multe exerciţii de pregătiri. Aşa după cum ştiţi, în permanenţă un vas al NATO sau al unui stat al UE a fost în această perioadă prezent în Marea Neagră şi în Portul Constanţa şi se organizează exerciţii de pregătire în comun. Am avut acel exerciţiu mare, realizat de una dintre cele patru grupări de forţă navală ale NATO. Vor fi şi alte exerciţii", a spus Mircea Duşa. Ministrul a făcut aceste declaraţii în contextul în care, mâine, în Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi şi la Centrul Administrativ Aerian Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa începe un amplu exerciţiu militar, "Wind Spring 15", la care participă 2.200 de militari din SUA, Marea Britanie, Republica Moldova şi România. 



12