Duba poliţiei, lovită de o maşină furată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Duba poliţiei, lovită de o maşină furată

Eveniment 26 Iulie 2006 / 00:00 1279 accesări

Doi tineri au ajuns pe mîna poliţiştilor constănţeni, după ce au fost prinşi într-o maşină furată. Ieri dimineaţă, pe Bd. 1 Mai vechi, sub Podul Rutier din cartierul constănţean Km 4-5, poliţiştii Secţiei 5 au văzut un autoturism Dacia 1310 care circula în zig-zag. În momentul în care oamenii legii au pornit semnalele luminoase şi acustice, cu scopul de a-l atenţiona pe şofer să oprească maşina, acesta a încercat să scape, accelerînd. În scurt timp, el a pierdut însă controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de autoturismul Volkswagen Transporter, în care se aflau poliţiştii. Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii, cînd au observat că în maşină se aflau doi tineri, cunoscuţi ca oameni ai străzii. Viorel Gheorghe, de 19 ani, din Prohova şi Denis Şaib, de 18 ani, din localitatea constănţeană Adamclisi le-au spus poliţiştilor că au furat autoturismul dintr-o parcare de pe str. Timonei, din cartierul Km 4-5. Potrivit oamenilor legii, hoţii au forţat încuietoarea portierei cu o şurubelniţă, după care au pornit maşina legînd firele de contact. "Eu dormeam în parcul din apropierea supermarketului Doraly, cînd Gheorghe a venit la mine şi mi-a spus că mă duce la o plimbare cu maşina. Am mers cu el în parcare, el a spart autoturismul şi tot el l-a condus, pentru că el se pricepe", a spus Denis Şaib. Cei doi nu au reuşit să meargă decît 100 de metri înainte de a fi prinşi. Poliţiştii spun că în momentul în care au fost reţinuţi, Viorel Gheorghe, care se afla la volanul maşinii, avea o alcoolemie de 1,3 mg/l. Cei doi mai sînt cercetaţi în alte două dosare, pentru că, au fost prinşi încercînd să fure alte două autoturisme. Ei vor fi prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa, cu propunere de arestare, sub aspectul săvirşirii infracţiunii de furt calificat. Mai mult, Victor Gheorghe este cercetat şi pentru conducere fără permis.



12