Dublă lansare editorială la Cercul Militar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Astăzi

Dublă lansare editorială la Cercul Militar

Cultură 21 Februarie 2008 / 00:00 686 accesări

Cercul Militar (CM) Constanţa va găzdui astăzi, începînd cu ora 17.00, o dublă lansare de carte. Este vorba despre două volume, „Undeva într-un lan de grîu” şi „Generalul Vasile Milea”, care poartă semnătura colonelului în rezervă Alecsandru Bălan. „Cărţile au fost lansate, iniţial, la Casa Armatei, însă acum ele sînt aduse la cunoştinţa publicului larg, în cadrul Cenaclului Literar Mihail Sadoveanu”, a declarat şeful CM, Aurel Lăzăroiu.

Colonelul în rezervă Alecsandru Bălan şi-a descoperit pasiunea de a scrie la venerabila vîrstă de 77 de ani, ultimul său volum fiind „Generalul Vasile Milea”, o biografie a ultimului ministru al Apărării Naţionale înainte de Revoluţia din 1989. „Am dorit ca prin această carte să demonstrez cine a fost cu adevărat Vasile Milea. Ministrul Apărării Naţionale era mai puternic, la acea dată, decît însuşi preşedintele ţării, Nicolae Ceauşescu”, susţine Bălan. Pe lîngă informaţiile culese de la rudele acestuia, autorul s-a bazat şi pe colaborarea pe care a avut-o cu Milea. „Eu am lucrat cu generalul Milea vreme de şase ani, timp în care a fost detaşat în Dobrogea. De asemenea, am mai vorbit şi cu locuitorii satului Lereşti, din Cîmpulung Muscel, unde s-a născut generalul. În plus, am reuşit să vorbesc şi cu soţia acestuia, înainte de a muri în 2006. Ultimele informaţii de care am avut nevoie le-am luat de la fiica lui, Daniela Milea. Cei care vor citi cartea îşi vor da seama că generalul Vasile Milea a fost o personalitate importantă”, a adăugat Bălan.

Scriitorul septuagenar nu este la prima sa încercare literară, anul trecut el lansînd volumul „Undeva într-un lan de grîu”, carte care va fi, de asemenea, prezentată în cadrul Cenaclului Literar „Mihail Sadoveanu”. „Mi-am intitulat cartea în acest mod deoarece eu m-am născut în timpul secetei, într-un cîmp cu grîu. Mi s-a părut sugestiv, avînd în vedere că vorbesc despre copilăria şi adolescenţa mea”, povesteşte colonelul (r) Bălan. În ceea ce priveşte cel de-al doilea volum, acesta se vrea a fi un document istoric. „Dacă primul roman este scris romanţat, în al doilea se observă rigurozitatea militarului de carieră, dornic să prezinte faptele exact aşa cum s-au întîmplat”, a afirmat şeful Cercului Militar Constanţa, Aurel Lăzăroiu.



12