Dublă variantă pentru Şevcenko şi compania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Grupa H / Berlin, ora 17.00: Ucraina - Tunisia

Dublă variantă pentru Şevcenko şi compania

Sport 23 Iunie 2006 / 00:00 1007 accesări

Ucraina lui Blohin şi Şevcenko a trecut de la agonie la extaz în Germania. După un 0-4 cu Spania la debutul competiţiei, cînd se părea că Ucraina va fi doar o prezenţă efemeră la primul său turneu final, revanşa esticilor a venit în partida cu Arabia Saudită, pe care au zdrobit-o cu acelaşi scor. Iată cum vecinii noştri au acum o şansă extraordinară de a se califica în optimile de finală, avînd nevoie de cel puţin o remiză în partida din această după-amiază, cu Tunisia. “Toată lumea ştie acum că Ucraina nu este doar Şevcenko”, spunea fericit Rebrov la finalul meciului cu saudiţii. Într-adevăr, ucrainenii au evoluat convingător şi pornesc favoriţi în duelul cu “vulturii cartaginezi” antrenaţi de francezul Roger Lemerre. Fără să joace foarte rău pînă acum, tunisienii au acumulat doar un punct la Mondial, remiza cu Arabia Saudită, deşi veneau cu speranţe uriaşe de a intra între primele 16 naţionale fotbalistice ale lumii. Au jucat cu ambiţie şi contra Spaniei, conducînd pînă în min.71, însă plătind apoi tribut propriului joc destructiv şi reflexelor uitate de portarul Ali Boumnijel, cel mai bătrînd fotbalist din Germania, la 40 de ani. Tunisienii nu au prea multe argumente pentru a cîştiga şi se califica astăzi, dar un gol marcat rapid le-ar putea oferi ambiţia de a se agăţa şi produce o mare surpriză. “N-aş spune că sînt optimist în privinţa partidei cu ucrainenii. Sînt doar realist. Meciul bun contra spaniolilor ne dă oarecare încredere că jocul nostru poate fi încununat cu un rezultat mare vineri, care să ne ducă în optimile de finală. Am fost aproape în meciul cu Spania, poate nu vom rata şansa şi contra Ucrainei”, spune Roger Lemerre, conştient de faptul că pleacă la drum cu a doua şansă. Cu moralul refăcut, Andri Şevchenko nici nu se poate gîndi la un eşec contra tunisienilor: “Meciul de vineri va fi decisiv. Toată munca nostră depinde de acest rezultat. Trebuie să ne concentrăm şi să cîştigăm pentru a face încă un pas în istorie”, spune starul lui Chelsea Londra. Interesant este că naţionala Ucrainei ar putea fi singura debutantă la acest turneu final care obţine biletele pentru optimi!

Formaţii probabile - Ucraina (antrenor Oleg Blohin): Şovkovski - Gusev, Svidersky, Rusol, Nesmaşnîi - Rebrov, Şelayev, Timoşciuk, Kalinicenko - Voronin, Şevcenko; Tunisia (antrenor Roger Lemerre): Boumnijel - Trabelsi, Jaidi, Haggui, Ayari - Bouazizi, Nafti, Mnari, Chedli - Namouchi, Jaziri. Arbitri: Carlos Amarillo - Amelio Andino, Manuel Bernal (toţi din Paraguay).

Taguri articol


12