24 Noiembrie 2024, 11:15
Întâlnirea lunară de lucru a Cenaclului literar „Mihail Sadoveanu”, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Cercului Militar Constanţa, va sta sub semnul unui dublu debut. Astfel, joi, de la ora 17.00, la Cercul Militar, îşi vor face intrarea literară în cenaclu Ştefana Maria Ivănescu - poezie şi Marin Vasile - proză. Întâlnirea va fi moderată de preşedintele cenaclului „Mihai Sadoveanu”, Aurel Lăzăroiu.
Evenimentul a fost prefaţat, săptămâna trecută, de o dublă lansare de carte: „Abstracţiuni cantabile”... în versuri, de Aurel Avram Stănescu şi o carte de specialitate despre „Diferende maritime internaţionale”, semnată de Ion Teşa şi Constantin Dancu.
(M. S.)