În Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă au fost efectuate, în ultima perioadă, intervenţii chirurgicale de mare fineţe, unele dintre acestea fiind considerate premiere la nivel naţional: un transplant de celule stem în cazul unei tinere diabetice şi o extirpare a unei tumori de 45 de kg. Medicii constănţeni nu se opresc însă aici şi pregătesc o nouă premieră naţională: un dublu transplant, de rinichi şi de coadă de pancreas. “În Clinica de Chirurgie Cardiovasculară este internată o pacientă din Oradea, de 29 de ani, care suferă de diabet şi face dializă. Necesită un transplant de rinichi şi de pancreas. Degetele de la mîini sînt cangrenate din cauza diabetului”, a declarat şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, prof. univ. dr. Mircea Pătruţ. Tînăra va fi operată de o echipă de medici formată din prof. univ. dr. Viorel Tode, medic urolog, prof. univ. dr. Vasile Sîrbu, cel care va efectua transplanturile de rinichi şi de pancreas, de prof. univ. dr. Mircea Pătruţ, chirurg cardiovascular şi prof. univ. dr. Ion Iancu, medic nefrolog. Specialiştii susţin că intervenţia va fi una dificilă, care implică o serie de riscuri, dar că aceasta este singura şansă de supravieţuire a tinerei. “Pentru a putea face transplantul de rinichi avem tot ce ne trebuie, atît specialişti, cît şi aparatură. Spre deosebire de majoritatea cazurilor în care bolnavii trebuie să aştepte ca un pacient să intre în moarte clinică pentru a primi organele de care au nevoie, această tînără are tot suportul familiei. Atît mama, cît şi tatăl, sînt dispuşi să doneze cîte un rinichi şi o bucată din pancreas. Este pentru prima dată cînd în ţara noastră se face o astfel de intervenţie chirurgicală şi înainte de a o opera, trebuie să îi facem toate analizele pentru a şti sigur care sînt afecţiunile de care suferă. Cangrena care a apărut la mîini este specifică diabetului, însă este posibil ca vasele ei de sînge să fie afectate şi atunci va fi foarte greu, deoarece vor trebui înlocuite”, a declarat Şeful Clinicii de Chirurgie, dr. Vasile Sîrbu. Cadrele medicale susţin că nu exclud posibilitatea ca, în locul transplantului de jumătate de pancreas, să fie efectuat un tranplant de celule stem, dar că înclină spre recoltarea cozii pancreasului de la mama tinerei. “Prelevarea pancreasului este o intervenţie de mare fineţe. Vom preleva coada pancreasului împreună cu artera splenică, iar de acest lucru se vor ocupa chirurgii cardiovasculari. Acest moment al operaţiei este foarte dificil. Totul trebuie făcut rapid deoarece, dacă ţii o bucată de pancreas neirigată mai mult de jumătate de oră, există pericolul de a se distruge”, a declarat dr. Sîrbu. Pentru a putea realiza acest dublu transplant, specialiştii spun că donatorii trebuie să aibă organele perfect sănătoase, în caz contrar operaţia trebuind să fie amînată pînă se găseşte un alt donator. Cadrele medicale le-au spus părinţilor tinerei că intervenţia chirurgicală este riscantă, dar aceştia susţin că vor face tot ce le stă în putinţă pentru a-şi salva fata. “Prefer să mor eu şi să trăiască fetiţa mea. Eu mi-am trăit viaţa, ea trebuie să trăiască, să se bucure de viaţă. Am venit la Constanţa cu speranţa că Maria va renaşte. Trebuie să trăiască. Viaţa noastră fără ea nu are niciun sens. Riscurile nu contează, sîntem gata să ni le asumăm”, a spus cu ochii în lacrimi Lucreţia Gherman, mama pacientei. Chiar dacă ştie că este singura sa şansă pentru a supravieţui, Maria spune că se află în faţa unei decizii grele, deoarece acest transplant poate însemna ca unul dintre părinţii ei să îşi piardă viaţa. „Mi-a fost greu să accept sacrificarea părinţii mei. De ce să sufere ei pentru mine sau, Doamne fereşte, să-şi piardă viaţa?”, a spus Maria Gherman, privindu-şi, cu ochii secaţi de lacrimi, mîinile cangrenate ce par că fac parte dintr-un corp străin, ciuntit de boală. Maria resimte această ciuntire şi în ceea ce priveşte psihicul. Totuşi, Constanţa i-a oferit o speranţă, aceea de a se vindeca şi, alături de cei dragi, a decis să lupte pentru viaţa ei.