Accidentul petrecut zilele trecute pe platourile de filmare ale lungmetrajului “Harry Potter And The Deathly Hallows” s-a dovedit a fi foarte grav. David Holmes, în vîrstă de 25 de ani, a suferit mai multe leziuni spinale serioase şi este deocamdată incert dacă va mai putea merge. Cascadorul, un fost gimnast de performanţă, se antrena pentru o scenă care presupunea o explozie. Accidentul s-a produs la studiourile Leavesden, în apropiere de Watford. S-ar părea că a existat o desincronizare între momentul în care s-a produs explozia şi saltul pe care trebuia să-l efectueze. Este posibil şi ca deflagraţia să fii fost mai puternică decît trebuia, iar tînărul cascador a fost trîntit la pămînt, fără a mai apuca să se ferească sau să îşi pregătească căderea. După accident, David Holmes era conştient şi le-a spus colegilor săi veniţi să-i acorde primul ajutor că nu simte nimic de la mijloc în jos. Şi la spital, după 24 de ore de supraveghere medicală, starea sa gravă s-a menţinut.
Daniel Radcliffe îşi face singur majoritatea cascadoriilor, doar pentru cele cu risc sporit se recurge la profesionişti. În prezent, actorul de 19 ani se află la New York, unde a fost înştiinţat de accident. Este posibilă o întrerupere temporară a filmărilor.