„Ducu Bertzi şi Florian Pittiş în concert”, lansat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Ducu Bertzi şi Florian Pittiş în concert”, lansat

Monden 23 Aprilie 2010 / 00:00 517 accesări

Unul dintre ultimele concerte pe care le-a susţinut regretatul Florian Pittiş, împreună cu Ducu Bertzi, înregistrat la Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional în 2006, a fost lansat ieri. Această inedită producţie vine după ce, anul trecut, apărea CD-ul cu acelaşi titlu, desemnat de către radioul public drept „Cel mai bun proiect discografic”. DVD-ul conţine întreg spectacolul susţinut de cei doi artişti, două ore cu cântecele lui Ducu şi momentele recitative ale regretatului Florian Pittiş. În acel spectacol au mai apărut folkistul Marius Baţu, iar la vioară, Mihai Neniţă. Discul include 23 de titluri - piese de succes din cariera lui Bertzi şi versuri recitate de Pittiş, printre care „Şi de-ar fi\", „Suflet fără chei\", „M-am îndrăgostit numai de ea\", „Floare de colţ\", „Ultima scrisoare\" de Mihai Beniuc, „Scrisoarea a III-a\" de Mihai Eminescu şi „Pseudofabulă\" de Traian Furnea.

Florian Pittiş nu ar fi dorit ca acest eveniment să fie filmat, considera că emoţia transmisă la un spectacol-concert nu poate fi trăită prin vizionarea unei filmări. În vârstă de 54 de ani, Ducu Bertzi este unul dintre cele mai importante nume ale muzicii folk. El este, însă, mulţumit de apariţia acestui DVD, pe care-l consideră „o mărturie emoţionantă a acelei seri”. Povestea acestui spectacol începe în urmă cu zece ani, când a fost solicitat să susţină un turneu în comunităţile româneşti din Canada, cu propunerea includerii unor momente poetice în spectacol. Cei doi au plecat împreună peste ocean, urmând ca la final, să concerteze la Teatrul Naţional Bucureşti.

Florian Pittiş a murit la data de 5 august 2007, la vârsta de 63 de ani. Înainte cu doar trei luni de această tragedie, Pittiş şi Bertzi au concertat la Washington, într-un spectacol caritabil, iar banii strânşi în urma show-ului au fost donaţi pentru continuarea construcţiei bisericii „Sfântul Apostol Andrei”, pentru românii din capitala SUA.



12