Duduia Bran, ironizată... european

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Duduia Bran, ironizată... european

Politică 30 Aprilie 2015 / 00:00 471 accesări

Deşi nu am avut timp să realizăm ce căuta doamna Bran în funcţia de purtător de cuvânt al preşedintelui Iohannis, ocupată fiind cu schimbatul perdelelor şi al covoarelor, iată că duduia a plecat de la Cotroceni. Nu oficial însă. Oricum, purtătoare de vorbe nu mai e. Şi dacă nu mai face asta pentru cel mai înalt om în stat, duduia Bran s-a gândit că e mai bine să-şi posteze panseurile pe Facebook, spaţiul virtual fiind extrem de generos. Şi dacă nu vorbeşte de perdele şi draperii, duduia Bran îşi dă cu părerea despre sistemul de educație românesc, care este „depăşit” şi creează un „mediu abuziv”. Ideile acesteia au atras atenţia europarlamentarului PSD Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European. „Nu o cunosc pe această doamnă, dar mi se par puțin ciudate două lucruri: unul, că se pricepe la toate; acum la învățământ, mâine, eventual, la politică externă!? Al doilea, că, dacă a petrecut câteva zile la Cotroceni, unde nu a apucat nici măcar să "schimbe perdelele", cum ne-a spus, şi de unde a trebuit să plece în condiții mai puțin lămurite, orice spune despre orice devine subiect de interes public!? Până la urmă, însă, domnia sa nu are nicio vină; dacă "ţine", de ce nu?", afirmă vicepreşedintele PE.

Taguri articol


12