În absenţa campioanei HCM Constanţa, capul de afiş al etapei a patra a Ligii Naţionale de handbal masculin este ţinut de duelul foştilor antrenori ai grupării de pe litoral, Aihan Omer şi Ion Crăciun. Plecat la UCM Reşiţa în această vară, Omer are o sarcină dificilă în întîlnirea programată sîmbătă, de la ora 11.00 în Palatul Sporturilor din Drobeta Turnu Severin. Medgidia a început în forţă campionatului, înregistrînd o singură înfrîngere şi aceea în faţa campioanei. “Nu este un duel al antrenorilor pentru că Reşiţa are un buget de zece ori mai mare decît noi. Vom încerca să facem un joc frumos şi poate o supriză. Un rezultat pozitiv ne-ar menţine pe podium şi cred că este momentul să facem un pas important către partea superioară a clasamentului. După jocul împotriva reşiţenilor, urmează două runde în care întîlnim adversari accesibili, astfel că ne putem menţine pe podium“, a declarat antrenorul lui CSM Medgidia, Ion Crăciun. Spre mulţumirea sa, tehnicianul constănţean are la dispoziţie întreg lotul, ferit de accidentări. De cealaltă parte, în formaţia reşiţeană va evolua un alt jucător care în sezonul trecut a evoluat la Constanţa, Bojan Butulja, dar şi Adrian Tucanu, campion cu HCM în urmă cu doi ani.
Celelalte meciuri ale etapei: Poli Iaşi - HCM CSM Bistriţa; Minaur Baia Mare - Dinamo Bucureşti; Agronomia Cluj - Steaua Bucureşti; Bucovina Suceava - Poli Timişoara. Meciurile HCM Constanţa - Uztel Ploieşti 33-21şi Pandurii Tg. Jiu - HCM Braşov 26-24 s-au desfăşurat miercuri, în devans.
Clasament
1. HCM CONSTANŢA 4 4 0 0 119- 98 8
2. Steaua Bucureşti 3 3 0 0 102- 91 6
3. Pandurii Tg.Jiu 4 2 1 1 115-112 5
4. CSM Medgidia 3 2 0 1 99- 79 4
5. Dinamo Bucureşti 3 2 0 1 106- 87 4
6. Bucovina Suceava 3 2 0 1 75- 78 4
7. Uztel Ploieşti 4 2 0 2 107-114 4
8. UCM Reşiţa 3 1 1 1 81- 79 3
9. Poli Timişoara 3 1 0 2 84- 83 2
10. HCM Braşov 4 1 0 3 93-100 2
11. Minaur Baia Mare 3 1 0 2 88- 97 2
12. HCM CSM Bistriţa 3 1 0 2 83-101 2
13. Agronomia Cluj 3 0 0 3 72- 82 0
14. Politehnica Iaşi 3 0 0 3 72- 95 0