Duel româno-american pe "câmpul" de… baschet

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Duel româno-american pe "câmpul" de… baschet

Eveniment 16 Martie 2015 / 00:00 584 accesări

Un club din stațiunea Mamaia i-a găzduit ieri pe marinarii americani care s-au întrecut cu românii. Nu au tras cu rachetele și nici nu și-au testat capacitățile în caz de război, ci au jucat baschet. Competiția a fost organizată de Liga Navală a Statelor Unite, cu participarea militarilor din cadrul Black Sea Rotational Force de la baza „Mihail Kogălniceanu“, de pe crucișătorul „USS Vicksburg“, care a acostat vineri la Constanța, și a angajaților din cadrul Silotrans din Portul Constanța. „De fiecare dată când ne vizitează o navă în port, organizăm astfel de activități. Sunt programe educaționale, scopul fiind promovarea culturii românești, promovarea relațiilor dintre americani și români. În cursul săptămânii trecute am organizat activități între polițiștii locali ai Sectorului 3 Bucuresti și cei din baza de la Deveselu“, a declarat Teodor Patrichi, preşedintele Consiliului Român al Ligii Navale. De asemenea, marinarii americani, canadieni, germani, italieni, turci şi români, membri ai Grupării Navale SNMG-2, împreună cu membrii Corpului Voluntarilor Gărzii Naţionale de Mediu au plantat sâmbătă 1.000 de puieți în zona Mănăstirii Sfânta Elena de la Mare, din Costinești. Acțiunea vine ca urmare a două momente importante din istoria ţării noastre, respectiv 155 de ani de la înfiinţarea Marinei Militare Române moderne de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1860) şi 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi mai multe state, actuale membre NATO. Menționăm că în această dimineață SNMG-2 va ridica ancora și militarii vor începe exercițiile pe mare. Din partea Forţelor Navale Române li se vor alătura două corvete, două nave purtătoare de rachete, fregata „Mărăşeşti“ şi trei aeronave ale Forţelor Aeriene Române. Potrivit unui comunicat al MApN, la exerciții va participa și ministrul Mircea Dușa.



12