Meciul de deschidere al Cupei “Mării Negre” la volei masculin a fost unul amical, pentru că numărul de echipe din grupe este impar şi nu ar avea rost ca două formaţii să stea în fiecare zi. Întîmplarea a făcut ca ACH Volley Bled şi ŢSKA Sofia să fie singurele două participante în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor aflate săptămîna aceasta la Constanţa! Ceea ce trebuia să fie o avanpremieră pentru Liga Campionilor s-a ridicat în destule rînduri la nivelul acestei competiţii. Nu mereu pentru că şi slovenii, dar şi bulgarii au făcut multe erori neforţate, puse de antrenori pe seama omogenităţii reduse. Echipa din Bled are în lot mulţi internaţionali, care s-au antrenat puţin cu restul coechipierilor pentru că Slovenia a fost implicată pînă duminică în barajul de calificare la Campionatul European de anul viitor, cîştigat cu un dublu 3-0 în faţa Portugaliei. Iar noul antrenor, canadianul Glenn Hoag, s-a bazat pe omogenitatea internaţionalilor sloveni Plesko, Gadnik, Pajenk, Kamnik, Cuturici, Skorc, Flajs şi Gasparini, dirijaţi în teren de coordonatorul de joc portorican Perez. „A fost un meci bun dacă ne gîndim că echipa abia s-a reunit, că internaţionalii abia au venit de la lot. Ne-a fost greu să ne regăsim pe teren, dar săptămîna viitoare ne întoarcem la antrenamente şi vom munci pentru a redeveni o echipă”, a declarat Hoag. Ultima cîştigătoare din istoria Top Teams Cup a învins cu 3-0 (25-19, 28-26, 27-25), valorificîndu-şi pe finalul seturilor experienţa superioară. Tînăra echipă bulgară a irosit incredibil posibilitatea de a cîştiga măcar un set, ratînd o minge în parţialul al doilea şi trei în ultimul set, în care a condus cu 24-21! Antrenorul Popov speră ca pînă la debutul sezonului intern să-l integreze în sextetul de bază pe veteranul Rafael Pascual, fost mare internaţional spaniol, transferat în această vară. „Am avut şi noi şansa de a cîştiga două seturi, dar nu am reuşit. Nu sîntem încă gata pentru marea performanţă, am jucat doar două amicale înainte, dar sînt mulţumit că echipa a luptat şi a dat totul pe teren”, consideră Aleksandr Popov, antrenorul bulgarilor.
Au evoluat - Bled (antrenor Glenn Hoag): Perez - Gadnik, Pajenk, Kamnik, Plesko, Cuturic şi libero Skorc (au mai jucat: Fabjan, Gasparini, Sket şi Flajs); ŢSKA (antrenor Aleksandr Popov): Zarev - Maiyo, Nencev, Ivanov, Bonev, Kolev şi libero Peev (au mai jucat: Salparov, Pascual, Naidenov şi Todorov). Au arbitrat: Nicolae Stan (Bucureşti) şi Daniel Mihăilă (Constanţa).