Mii se credincioşi au participat, ieri, la Techirghiol, la înmormântarea Părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc, la Mănăstirea „Sfânta Maria” din localitate. Trupul „Duhovnicului de la Malul Mării” a fost depus, după-amiază, în sânul obştii monahale pe care a îndrumat-o timp de 35 ani. Ceremonia religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi, fiind condusă de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, şi Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.

La ceremonie au participat ortodocşi din toate regiunile ţării. Sute de monahi sosiţi atât din ţară, cât şi din Grecia, Ucraina sau din pustiul Hozeva din Israel s-au rugat la căpătâiul celui care, decenii la rând, le-a întărit credinţa şi le-a călăuzit paşii pe calea frumoasă, dar aspră, spre Hristos. Considerat încă din viaţă un sfânt datorită harului şi existenţei dedicată în totalitate ortodoxiei, numele Părintelui era rostit cu lacrimi în ochi în rugăciunile celor prezenţi: de la adolescenţi, bătrâni, personalităţi politice şi până la jurnaliştii şi jandarmii acreditaţi la eveniment, mulţimea a trăit emoţia puternică a despărţirii de unul dintre cei mai proeminenţi călăuzitori spirituali ai României din acest veac.

Picăturile de ploaie s-au amestetat cu lacrimile miilor de credincioşi care au făcut neîncăpătoare Mănăstirea „Sfânta Maria\" din Techirghiol, unde a fost înmormântat „Duhovnicul de la Malul Mării”, cea mai îndrăgită personalitate a ortodoxiei actuale autohtone: Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc. „Sunt lacrimile tuturor fiilor săi duhovniceşti”, a şoptit, plângând, o călugăriţă venită de la sute de kilometri pentru a lua ultima binecuvântare de la regretatul călugăr.

„Nu se poate compara cu nimeni: bunătatea, dragostea cu care ne îmbrăţişa şi ne întărea... A fost cea mai mare personalitate din lumea călugăriei actuale! Înseamnă tot monahismul reparat, încălzit şi zidit duhovniceşte de el. Am fost la el acum opt zile, nu mai putea să stea în picioare, mi-a mângâiat lacrimile şi mi-a arătat cu mâna spre cer, că se duce la Domnul, nu mai putea vorbi. Dar avea atât de multă suferinţă în ultimul timp, şi vârsta, şi cât a îndurat... dar el a purtat povara întregii ortodoxii care i-a trecut pragul. Nu există monah, viitor monah sau preot care să fi venit la Părinte şi să nu fi luat cuvânt de folos şi să nu fi plecat întărit ca o piatră. Forţa credinţei şi-o trăgea de la Dumnezeu, pentru că era în comuniune cu El. La el veneau şi necreştini şi îi întorcea la creştinism. A ştiut şi clipa când moare, a spus: „La 10 şi jumătate să aprinzi... Dar lucrurile acestea sunt tainice, nu prea se spun”, ne-a mărturisit, cu vocea sufocată de lacrimi, Maica Stareţă Daria, de la Mănăstirea Libertatea din judeţul Călăraşi, una dintre zecile de călugăriţe care au condus pe covorul de flori sicriul Părintelui Arsenie.

Părintele Papacioc - „un sfânt care se va adăuga atâtor mari sfinţi români ortodocşi”! „A fost un duhovnic iscusit: nici prea aspru, nici prea blând. Cine nu a intrat la Părintele Arsenie cu îndoială şi nu a ieşit cu credinţă? Cine nu intra slab şi nu ieşea întărit? Cine n-a intrat cu sufletul gol şi n-a ieşit împlinit? Cine n-a intrat deznădăjduit şi n-a ieşit zburdând cu sufletul şi cu trupul? (...) Se dăruia cu totul. A fost un om cu zâmbetul pe buze mereu, pentru că a fost un om cu inima deschisă la rugăciune. Niciodată nu i-au lipsit rugăciunea, bucuria, niciodată nu a deznădăjduit. Pentru că a fost un om care l-a purtat pe Dumnezeu în inima şi sufletul său!”, a declarat Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Printre cei prezenţi la mormântul duhovnicului s-au aflat şi rudele sale. „Era unchiul nostru. Am vorbit cu el chiar în ziua în care a murit. Mi-a zis că mă iubeşte şi să rămân cu bine. M-a crescut de mică, de la şase ani, după ce a murit tatăl meu, prin mănăstiri, pe unde a putut. Nu pot să descriu ce simţeam de fiecare dată când îmi vorbea. Un mare sfânt! Îmi spunea să nu fiu tristă dacă moare că asta-i viaţa, Dumnezeu ne ia când vrea el. De fiecare dată când aveam o problemă îl sunam şi îi spuneam: „Tată, roagă-te pentru mine” şi totdeauna îmi rezolva problemele”, a spus nepoata Părintelui, Cleopatra Papacioc. „A avut bucuria duhovnicească să moară ca la Pateric, aşa cum mor marii părinţi duhovniceşti, în braţele fiilor lor duhovniceşti. Este o mare pierdere pentru ortodoxia românească, însă este un mare îndemn şi provocare pentru noi să-i purtăm mai departe exemplul. Spunea: „uită-te la un om cum moare, ca să-i înţelegi toată viaţa lui şi, mai ales, ce-l aşteaptă dincolo”, a adăugat Protosinghelul Dimitrie Papacioc, duhovnicul mănăstirii Cârţişoara din judeţul Sibiu, nepot.

Referitor la faptul că a împărţit amarul temniţelor comuniste cu Valeriu Gafencu, fostul lider politic Gelu Voican Voiculescu, aflat la înmormântare, a declarat cu emoţie: „Ortodoxia are mulţi mucenici. El a avut parte de prigoană şi înainte de comunism, a cunoscut opresiunea şi tirania. A fost un mare ortodox, intransigent cu heterodoxia catolică: nu făcea niciun fel de concesii şi de rabat, iar în această privinţă, cu siguranţă că cei care sunt tineri, peste vreo 50 de ani şi mai mult vor asista la canonizarea sa. Cu siguranţă, va fi un sfânt care se va adăuga atâtor mari sfinţi români ortodocşi!”.