Duminică punem ştampila!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Peste 18 milioane de alegători, chemaţi la urne

Duminică punem ştampila!

Eveniment 09 Iunie 2012 / 00:00 1210 accesări

„EU CU CINE VOTEZ?” Clasica întrebare „eu cu cine votez?” se află azi pe buzele celor mai mulţi români. Cetăţeanul caragelian turmentat arată din nou cu degetul spre România. De când s-a dat startul campaniei electorale, mii de afişe au împânzit ţara, promisiunile au zburat cu viteza gândului şi străduinţa politicienilor de a convinge electoratul că merită votul lor a fost foarte mare. Sfârâitul de mititei s-a demodat, dar au rămas cântările artiştilor şi micile “atenţii” electorale. Campania s-a terminat. Rămâne votul care se va da. Suntem peste 18 milioane de români ce trebuie convinşi de unul sau altul dintre candidaţi să-l alegem. Cel puţin aşa a declarat ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre.

CINE VOTEAZĂ? Alegătorii pot vota doar în comuna, oraşul sau municipiul în care au domiciliul, iar în cazul în care şi-au stabilit rezidenţa în altă localitate, numai dacă au făcut acest lucru până cel târziu în 10 martie 2012. Ei pot vota pe baza cărţii de identitate, a cărţii de identitate provizorii, a paşaportului diplomatic şi a celui de serviciu sau a carnetului de serviciu militar, în cazul elevilor de la şcolile militare. În cazul alegătorilor netransportabili din motive de invaliditate sau de boală, preşedintele Biroului Electoral al Secţiei de votare poate aproba deplasarea la domiciliile acestora a unei echipe formate din doi membri, cu urna mobilă, ştampila de votare şi buletinele de vot. Ministrul a mai precizat că persoanele private de libertate care nu au interdicţii electorale pot vota dacă sunt în penitenciare din localităţile unde au domiciliul. La alegerile locale nu pot vota debilii şi alienaţii mintal puşi sub interdicţie şi persoanele cărora le-au fost interzise drepturile electorale prin hotărâri judecătoreşti definitive.

DESFĂŞURAREA PROCESULUI ELECTORAL Alegătorii vor primi, când se prezintă la urne, patru buletine de vot, câte unul pentru primar, preşedinte de consiliu judeţean, consilieri judeţeni şi locali. Multe inimi stilizate, cruci, spice, copaci, dar şi diverse forme geometrice, animale, flori, potcoave şi roţi de căruţă vor putea fi regăsite de alegători pe buletinele de vot, însoţind candidaţii partidelor politice şi alianţelor care participă la scrutin. Biroul Electoral Central a stabilit că accesul în cabina de vot cu orice tip de aparate de înregistrare sau preluare imagini este interzis. Potrivit BEC, în ziua alegerilor, şi comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare sunt interzise. Campania electorală, demarată pe 11 mai, s-a încheiat pe 9 iunie, la ora 7,00, moment din care este interzisă propaganda electorală, adică afişarea, lansarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip. Pentru prima dată, alegerea primarilor se va face din primul tur. Este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în primul tur de scrutin, cu excepţia situaţiilor de balotaj. Şi alegerea preşedintelui de consiliu judeţean se va face prin vot uninominal, într-un singur tur de scrutin. Consilierii locali şi judeţeni vor fi votaţi pe liste de partid. Neregulile sau fraudele le puteţi anunţa, gratuit, la numărul de telefon 0800.070.100

Atenţie! Mita electorală costă!

Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Constanţa, Adrian Oprea, a declarat că în judeţul Constanţa sunt 630.939 de alegători, din care 274.029 figurează doar în municipiul Constanţa. Având în vedere recentele ştiri legate de tentativele tot mai dese de mituire electorală, amintim că Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale actualizată prevede că promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum şi în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Potrivit aceleiaşi legi, continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale este contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.400 de lei la 2.000 de lei.



12