După remiza din prima etapă, 1-1 pe teren propriu cu UTA Arad, FC Viitorul Constanţa va întâlni în etapa a doua a Ligii 1 la fotbal pe FCSB, duminică seară, de la ora 21.00 (în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport), pe Arena Naţională din Bucureşti. O partidă aşteptată cu interes, în condiţiile în care FCSB vine după calificarea în turul al doilea preliminar din UEFA Europa League, iar Viitorul vrea să demonstreze că în actualul sezon prezenţa în play-off poate fi realizată la finalul sezonului regulat.
„Un meci foarte greu, cu o echipă foarte talentată. Îi cunoaştem bine, ştim cum joacă. Sunt imprevizibili. Meci în deplasare, dar noi vrem să venim acasă cu cele trei puncte. Ne gândim la victorie, pentru că nu vrem să începem prost sezonul” - Gabriel Iancu.
„Va fi un meci dificil, dar noi avem un singur gând. Mergem la Bucureşti să câştigăm. Noi fiecare meci îl abordăm la victorie. Încercăm să punem în practică ce am antrenat în această săptămână” - Radu Boboc.
„Un meci important. Vom întâlni una dintre cele mai bune echipe din campionat. Cel mai important lucru este să credem că putem câştiga partida. Trebuie să fim mai agresivi în ultimii metri, pentru că în primul meci am avut multe ocazii, dar nu le-am fructificat. FCSB este o echipă agresivă, trebuie să jucăm la fel şi să exploatăm situaţiile favorabile” - Ruben de la Barrera, manager tehnic FC Viitorul.