Duminica Vindecării Slăbănogului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Duminica Vindecării Slăbănogului

Justiție 03 Iulie 2010 / 00:00 595 accesări

Biserica Ortodoxă cinsteşte, pe 4 iulie, duminica Vindecării Slăbănogului din Capernaum. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, începând cu ora 9.00, Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, de lângă localitatea Ion Corvin, Constanţa. După slujbă, Ierarhul Tomisului va rosti un cuvânt de învăţătură despre Evanghelia duminicii. Fiind Mântuitorul în Capernaum, s-a adunat la el mulţime de oameni, astfel încât nu mai putea intra nimeni în casa în care era găzduit. Era în oraş un om slăbănog (paralitic), care zăcea pe pat de mult timp. Pe acesta l-au adus la Iisus patru oameni, dorind să-l înfăţişeze înaintea Lui spre vindecare, dar erau împiedicaţi de mulţimea ce era adunată. Stăruitori în dorinţa de a înfăţişa pe cel bolnav înaintea Domnului, nu s-au descurajat de mulţimea ce era în faţă, ci l-au urcat pe acoperişul casei şi, apoi, au desprins acoperişul unde se afla Iisus şi au coborât targa cu paraliticul, chiar în faţa Domnului Hristos. Când Domnul Iisus a văzut credinţa lor, a zis paraliticului: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale”. Dar unii dintre cărturarii şi fariseii care erau de faţă cugetau întru sine: „Acesta grăieşte asemenea hule, căci cine poate ierta păcatele, decât numai Dumnezeu?”. Iisus, cunoscând ce gândeau aceştia, le-a zis: „De ce cugetaţi cele viclene în inimile voastre? Oare ce este mai uşor a zice: Iertate îţi sunt păcatele tale sau: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are pe pământ putere de a ierta păcatele, ţie îţi zic: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă, mergi la casa ta”. Şi s-a sculat îndată şi ridicându-şi patul a ieşit înaintea tuturor, încât se spăimântau toţi şi lăudau pe Dumnezeu, zicând că niciodată n-au văzut aşa.



12