Ne aflăm în Săptămâna Luminată, când fiecare creştin ortodox adevărat trăieşte bucuria Învierii Domnului, o perioadă binecuvântată din an, anunţată de timpul sfânt al celor 48 de zile de Post al Paştelui. Pentru credincioşii care s-au pregătit, trupeşte şi sufleteşte, să întâmpine sărbătoarea Învierii Mântuitorului, este o perioadă de introspecţie, de regăsire interioară prin credinţă, iar pentru unii artişti plastici, un timp prielnic creaţiei. Faptul este dovedit şi de numeroasele expoziţii cu tematică religioasă vernisate în preajma Sfintelor Sărbători Pascale, care atrag numeroşi vizitatori şi cumpărători, mai ales că icoana nu poate lipsi din casa niciunui creştin.

Undeva, în Dobrogea, în spaţiul tainic, tămăduitor şi binecuvântat al Mănăstirii Dervent, trăieşte un tânăr monah care îşi dedică timpul rugăciunii şi meditaţiei, dar şi realizării de icoane. Părintele Efrem (Gelu Băndărică), pictor iconar şi muzeograf în cadrul Mănăstirii Dervent, a îmbrăcat haina monahală în urmă cu şapte ani, iar de atunci, fiecare zi se derulează ca o pendulare între cele două „lumi”, cea de ascet şi cea a frumosului pământesc, liantul fiind arta. Apropierea călugărului în vârstă de doar 30 de ani, de artele plastice, s-a făcut, după cum însuşi mărturiseşte, „din dorinţa de a descoperi o nouă lume a frumosului pământesc”. Părintele Efrem mai spune: „Viaţa monahală este un... firesc! Monahismul şi artele plastice sunt ca „două surori”, care se completează foarte frumos”.

Şi, desigur, ar mai fi ceva, şi deloc atipic pentru un monah al zilelor noastre: părintele Efrem este conectat permanent la realităţile lumeşti şi ţine legătura cu tinerii prin intermediul internet-ului - are cont de Facebook, adresă de mail şi blog (parinteleefrem.blogspot.com), unde, printre altele, îşi prezintă propriile creaţii, postează fotografii, comentarii şi articole cultural-religioase.

Din ţinuturile de la Dervent, încărcate de energie binefăcătoare, monahul Efrem se roagă şi creează, iar minunatele sale icoane în stil bizantin se regăsesc în lăcaşuri de cult şi colecţii, atât din ţară, cât şi de peste hotare - America, Grecia, Canada, Franţa, Italia, Israel - Ierusalim, Iran.

În această perioadă binecuvântată, Părintele Efrem a vorbit despre viaţa monahală, artă şi credinţă, într-un amplu interviu din care publicăm, astăzi, prima parte.

Reporter (R.): Care este simbolistica icoanei? Ce este, de fapt, icoana?

Părintele Efrem: Icoana este o „fereastră către cer” a creştinului. Reprezentările religioase picturale au fost folosite de la începuturile creştinismului, putând fi constatată cinstirea sau cultul lor încă din secolul IV. Stabilirea unei teologii (doctrine) a icoanelor s-a impus, însă numai ca urmare a apariţiei iconoclasmului (lupta împotriva icoanelor). În acest context, de criză, Biserica a fost nevoită să-şi fundamenteze cultul icoanelor, pe care îl acceptase şi practicase tacit, prin tradiţie cu veacuri înainte. Doctrina icoanelor a fost formulată la sinodul VII ecumenic, ţinut la Niceea, în anul 787. Importanţi apărători ai icoanelor au fost: Sfântul Ioan Damaschinul, Sfânta Teodora Împărăteasa, Sfântul Teodor Studitul şi Sfântul Nichifor Mărturisitorul. Îndeosebi Sfântul Ioan Damaschin a formulat cea dintâi teorie dogmatică a cultului icoanelor, ce i-a influenţat pe teologii antiiconoclaşti de după el şi care a fost luată, apoi, ca îndreptar de căpetenie la sinodul VII ecumenic.

R.: Cât de importantă este icoana în casa unui creştin?

Părintele Efrem: Icoana nu poate lipsi din casa creştinului. Prezenţa icoanei în casă arată că acea familie este încreştinată. Icoana este o mărturisire a credinţei în Dumnezeu. Aşa cum fotografia unei persoane ne aduce în faţă persoana dragă pe care o reprezintă, tot aşa şi icoana ne poartă cu gândul la cel înfăţişat în ea. Icoana ne ajută să ne rugăm mai bine, pentru că ne ajută să intrăm mai uşor în legătură cu Dumnezeu, să-L vedem în persoana Mântuitorului Hristos, să simţim prezenţa Maicii Domnului şi a sfinţilor pe care îi dorim împreună rugători cu noi şi pentru noi.

„ÎN COPILĂRIE, AVEAM MEREU PLĂCEREA SĂ DESENEZ DUPĂ CALENDARUL ORTODOX DE PE PERETE”

R.: Când, unde şi mai ales... de ce aţi pictat prima icoană?

Părintele Efrem: Am descoperit „artistul” din mine la vârsta de 10 ani… Din copilărie, Dumnezeu mi-a descoperit această dragoste pentru pictura religioasă. În casă nu prea erau icoane multe, însă eu aveam mereu plăcerea să desenez după calendarul ortodox care exista pe perete. Pe calendar erau imprimate patru imagini alb-negru în cele patru colţuri ale calendarului. Sigur că eu tot ce vedeam icoană ori imagine biblică încercam şi reuşeam să schiţez în creion ori creioane colorate. Îmi aduc aminte că profesoara mea de religie, de atunci, mi-a cerut toate picturile mele să organizeze o mică expoziţie în naosul bisericii Sf. Parascheva din Niculiţel. Asta se întâmpla când eu eram de vreo... 10 anişori. Încă şi acum se mai păstrează acele picturi. De ce am pictat prima icoană? Păi cred că din simplul fapt că iubirea faţă de Dumnezeu era mai mare decât faţă de orice altceva! Mai cred că din inspiraţia Duhului Sfânt!

R.: A existat un moment de cotitură în viaţa dvs., când aţi realizat că aveaţi această chemare, către pictură şi, respectiv, credinţă?

Părintele Efrem: Aş fi vrut să fie mai de... multicel acest „moment de cotitură”, însă Dumnezeu Prea Bunul le are pe toate programate, după cum Singur consideră că ne este de folos pentru sufletul nostru.

R.: Cum lucrează un pictor iconar? Care sunt etapele de pregătire sufletească, spirituală, în primul rând (post, rugăciune, revelaţie poate), dar şi de pregătire practică?

Părintele Efrem: Fiecare pictor are rânduiala lui. Dacă pictăm portretul unui sfânt - exemplu: Sf. Ioan Gură de Aur - citim acatistul Sfântului Ioan Gură de Aur. Eu citesc acatistul ori paraclisul acelui sfânt pe care urmează să-l pictez, însă mă străduiesc ca în timpul executării acelei icoane să rostesc continuu, pe cât se poate, Sfinte (numele acelui Sfânt), roagă-te Lui Dumnezeu pentru mine!”. E bine ca fiecare pictor, artist plastic ori iconograf, când doreşte să realizeze o icoană ori o scenă religioasă, să fie, pe cât posibil, pregătit sufleteşte (Spovedanie, Împărtăşanie). Doar aşa Dumnezeu va trimite Harul Său peste zugrav şi lucrarea lui. Poate mulţi dintre colegi mă vor acuza, spunând: „Bine, dar cine poate picta o icoană în astfel de condiţii?!”. Vă pot mărturisi că de fiecare dată când pictez spovedit, împărtăşit, simt cum Harul Lui Dumnezeu lucrează prin aceste mâini, fără ca eu să am vreun merit. Simt cum Dumnezeu îmi poartă mâna pe pânză, fără ca eu să-mi programez ceva anume… E o mare taină, pe care încă nu mi-am desluşit-o! Mă simt mereu nevrednic pentru acest/ aceste daruri primite de la Dumnezeu. O adevărată icoană va fi săvârşită doar atunci când artistul lasă pe Dumnezeu să lucreze prin Harul Său! (va urma)