Creşterea alarmantă a cotelor apelor Dunării a provocat primele inundaţii în judeţul Constanţa. Printre primele care au intrat în alertă au fost autorităţile din Oltina, care, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, au întărit digul de la Dunăre cu 500 de saci cu pământ. Primarul comunei Oltina, Gheorghe Chirciu, a declarat că încă din noaptea de joi spre vineri au apărut trei fisuri în dig care, dacă nu erau astupate la timp, ar fi dus la un dezastru ecologic. „Dacă digul cedează, peste 350 de hectare cu culturi agricole sunt compromise. Dar pagubele cele mai mari pot fi provocate la ferma piscicolă din localitatea”, a spus Gheorghe Chirciu. La un pas de dezastru este şi localitatea Rasova, unde digul de la Dunăre a fost gata să cedeze. Imediat, autorităţile au intervenit pentru supraînălţarea digului, la care au lucrat 15 oameni de la Primăria Rasova şi 10 oameni de la Primăria Aliman. Cu mic, cu mare, autorităţile au intervenit cu 1.000 saci cu pământ pe o lungime de 300 de metri liniari de dig. Primarul comunei Rasova, Mihalache Neamţu, a spus că dacă digul ar fi cedat, mii de hectare ar fi fost compromise, dar şi zeci de case aflate aproape de albia fluviului ar fi fost invadate de ape. Alte intervenţii pentru întărirea de diguri au solicitat Primăriile Gârliciu şi Ciobanu, unde s-a intervenit cu 20 oameni din serviciul de voluntari ai Primăriei Gârliciu pentru diminuarea fenomenului de infiltraţii. O situaţie dificilă se înregistrează şi în Topalu, unde digul de la Dunăre a cedat, iar apa a inundat peste 500 de hectare de păşune, din care 40 de hectare erau păşune îmbunătăţită. Primarul comunei Topalu, Gheorghe Murat, a spus că apa a inundat 16 gospodării şi a ajuns la temelia a două case. Poate cea mai gravă situaţie din judeţul Constanţa este înregistrată în oraşul Hârşova, unde apa a distrus peste 1.500 de hectare de teren agricol. Primarul Tudor Nădrag a spus că, din cauza compromiterii culturilor de pe cele 1.500 de hectare de teren, vor fi făcute demersuri de acordare de ajutoare din fondul european de solidaritate. Tudorel Nădrag a spus că, pentru a împiedica inundarea şi a altor zone, autorităţile au intervenit cu 1.000 de saci cu nisip pentru consolidarea digurilor.