Dunărea “se opreşte” la Mircea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dunărea “se opreşte” la Mircea

Social 24 Mai 2013 / 00:00 422 accesări

Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” (CNMB) din Constanţa a fost, ieri, gazda sesiunii finale din cadrul proiectului internaţional „Donau verbindet “(„Dunărea uneşte“). Importanţa evenimentului este dublată de sărbătoarea anuală a CNMB, care împlineşte 117 ani de existenţă. Programul „Donau verbindet “, care se desfăşoară de doi ani, reuneşte elevi şi profesori din nouă state riverane Dunării printr-un schimb cultural orientat către practică. Nu numai Dunărea, ci şi limba germană i-a unit pe participanţi, căci elevii provin din licee partenere ale Germaniei şi din Germania. La Constanţa au ajuns, ieri, delegaţii din toate ţările străbătute de fluviul Dunărea (Bulgaria, Croaţia, Republica Moldova, România, Serbia, Slovacia, Ucraina, Germania şi Ungaria), care au fost întâmpinaţi, de către gazde, cu o expoziţie europeană - „Donaumenta”. Elevii au transformat sălile de curs ale Colegiului Mircea în cabinete muzeale. Dacă într-o sală era reprodusă o dioramă reprezentând un peisaj din Delta Dunării, în alta oaspeţii erau invitaţi să intre în jocul de cultură dunăreană „Donaureise” (călătorie pe Dunăre), creat de elevii Colegiului de la malul mării, împreună cu partenerii din Silistra. Cea mai vizitată expoziţie a fost cea despre „Obiceiuri şi migraţie”, unde reprezentanţi din fiecare ţară participantă, îmbrăcaţi în port popular, au oferit invitaţilor specialităţi culinare tradiţionale. „Ceea ce este foarte important la acest proiect este numărul mare de elevi implicaţi, care pot dezvolta competenţe pentru ceea ce înseamnă pentru ei viitorul, competenţe într-o sferă europeană”, a declarat, în deschiderea festivă a activităţilor, inspectorul şcolar de specialitate pentru implementarea descentralizării instituţionale din cadrul Inspectoratului Şcolar Constanţa, prof. Liliana Timofte. Festivitatea de închidere a proiectului s-a desfăşurat în sala mare a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovschi”, unde cei 150 de profesori şi elevi implicaţi şi-au putut prezenta produsele finale ale secţiunilor teatru, muzică şi recitare. Proiectul se va finaliza o dată cu încheierea traseului Dunării, adică printr-o excursie în Delta Dunării, acolo unde fluviul întâlneşte Marea.



12