„Dunărea şi Dobrogea creştină”, primite cu interes la... Camera Deputaţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Dunărea şi Dobrogea creştină”, primite cu interes la... Camera Deputaţilor

Cultură 23 Noiembrie 2011 / 00:00 451 accesări

„Dunărea şi Dobrogea creştină”, în variantă plastică, au fost în centrul atenţiei, ieri, la Camera Deputaţilor, atrăgând privirile iubitorilor de artă, specialişti sau „profani”. Vernisajul expoziţiei care poartă numele taberei internaţionale de creaţie de la Dervent, care a împlinit, în 2011, şase ani, sub egida Arhiepiscopiei Tomisului, a Mănăstirii Dervent şi a filialei Constanţa „Unu” a Uniunii Artiştilor Plastici, a fost susţinut, ieri, de criticul de artă Alice Dinculescu, acesteia alăturându-i-se Înaltpreasfinţul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi stareţul Mănăstirii Dervent, părintele Andrei. „Am avut o concepţie de prezentare a lucrărilor împreună cu trei obiecte sculpturale speciale şi simbolice ale Derventului: crucea, îngerul de piatră şi ancora de metal. Concepţia panotării expoziţiei a avut în vedere prezentarea în premieră a unei compoziţii prismatice cu înălţimea de patru metri, autorul fiind Daniel Divrician, pictură cu subiect religios, Divrician fiind şi creatorul sculpturii monumentale din marmură şi sticlă „Îngerul de la Dervent” din 2010”, a spus criticul Alice Dinculescu.

De la vernisaj nu au lipsit nici parlamentarii care au rămas impresionaţi de ceea ce poate face o mănăstire pentru arta contemporană românească, exprimându-se în acest sens. „Arta s-a dezvoltat şi a conlucrat alături de cult, încă din antichitate, astfel încât numeroase opere de artă sunt în biserici încă din primele secole creştine, dar în ultima vreme s-a produs o ruptură. Încercăm să facem o revenire, la nivel foarte mic, dar care dă rezultate”, a spus părintele stareţ Andrei, cel care, an de an, susţine tabăra de creaţie. Acesta a şi amintit cazul artistului Aurel Bolea, care s-a alăturat comunităţii monahale de la Dervent din 2007, cu numele de Antipa.

Un recital susţinut de Grupul psaltic „Sfântul Andrei” al Mănăstirii Dervent, dirijat de Gabriel Ciobotaru şi soprana Alexandra Tărniceru, a potenţat amploarea evenimentului, aducându-i un plus de sensibilitate. Expoziţia va putea fi admirată pe simezele Camerei Deputaţilor până în data de 5 decembrie.



12