După 20 de ani, străzi pietruite la Poiana

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ovidiu

După 20 de ani, străzi pietruite la Poiana

Administrație 13 Noiembrie 2012 / 00:00 654 accesări

PROIECTE PENTRU OVIDIU „Dacă întârzii mai mult de ora 22.00 la serviciu, nu mai am cu ce să mă întorc la Ovidiu de la Constanţa. Trebuie să găsiţi o soluţie, pentru că mulţi locuitori din Ovidiu se confruntă cu această problemă”. Este doar una din problemele ridicate de locuitorii satului Poiana, aparţinând de oraşul Ovidiu, la întâlnirea cu Radu Babuş, candidatul USL în colegiul nr. 4 pentru Camera Deputaţilor. Oamenii spun că problema transportului în comun este una dintre cele mai arzătoare. Radu Babuş a declarat că fostul primar şi chiar fostul Guvern nu au făcut decât să îndepărteze oraşul Ovidiu de Constanţa, prin neimplicare. „Atât oraşul Ovidiu, cât şi Constanţa sunt două oraşe într-o continuă dezvoltare. Cred că, în cel mult 10 ani, cele două oraşe se vor uni. Eu consider că lucrurile bune care s-au făcut la Constanţa se pot face şi în Ovidiu. Problema transportului în comun trebuie cât mai urgent rezolvată, în prezent existând mai multe discuţii între Primăria Ovidiu şi Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) pe această temă”, a declarat Radu Babuş. Tot despre neimplicare putem vorbi şi atunci când ne uităm la drumurile din Poiana, sau mai bine zis la uliţele de pământ existente. În afară de strada principală, unde într-adevăr locuitorii ştiu cum arată asfaltul, restul străzilor sunt pline de noroi. Primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, a declarat că, în prima etapă, vor fi pietruite patru străzi, pentru ca anul viitor lucrările de pietruire să continue. „Cred că locuitorii aşteaptă promisiuni respectate. În urmă cu câteva zile, mai exact de Sfinţii Mihail şi Gavriil, primarul le-a promis locuitorilor că se va începe pietruirea. În doar câteva zile, şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, au fost începute lucrările de pregătire a drumului pentru pietruire, pentru ca oamenii să fie scoşi din noroi”, a spus Radu Babuş.

RĂSADURI PENTRU SOLARII Candidatul USL nu i-a ocolit nici pe producătorii de legume din Poiana, probabil cea mai mare zonă legumicolă din judeţ. În calitate de consilier judeţean, aflat la al treilea mandat, Radu Babuş a votat şi a sprijinit proiectul CJC „Consumăm produse româneşti”. „Avem acest program şi la Poiana. Atunci când promite, echipa CJC se şi ţine de cuvânt. Astăzi (n.r. ieri) am venit la beneficiarii solariilor cu răsadurile acordate gratuit de CJC. Sunt zone unde mai trebuie duse instalaţiile de irigat. Pentru Ovidiu avem pregătit şi un proiect de construire a unei pieţe agroalimentare, atât de necesară pentru oraş. Este un program care vine în ajutorul locuitorilor, un program care a avut un impact extraordinar, dacă ne gândim că la CJC au ajuns solicitări pentru solarii chiar şi din Oradea, Arad sau Baia Mare. Cred că a venit timpul ca lucrurile bune care se întâmplă în România, puţine, dar care se întâmplă, să fie promovate şi extinse la nivel naţional. Dacă s-a dovedit eficacitatea unui astfel de program la nivelul judeţului, nu văd de ce nu ar putea fi preluat la nivelul întregii ţări”, a afirmat Babuş. Candidatul USL le-a explicat legumicultorilor din Poiana proiectul de forare a puţurilor pentru irigarea culturilor, dar şi proiectul depozitelor de frig.



12