Israelul a autorizat joi, cu titlu excepţional, tranzitul unei încărcături palestiniene de 25.000 de flori din Fîşia Gaza, destinate Olandei, a anunţat armata israeliană. Pentru prima dată de un an, un camion încărcat cu flori a putut să iasă, joi dimineaţă, din Fîşia Gaza, prin terminalul rutier de la Kerem Shalom din Israel, a declarat Peter Lerner, purtător de cuvînt al Coordonatorului activităţilor israeliene în teritoriile palestiniene. ”Această încărcătură trebuie să fie pusă în vînzare pe pieţele europene, înainte de Sfîntul Valentin, la 14 februarie”, a precizat el. Israelul a trecut, astfel, peste blocada pe care o impune în Fîşia Gaza, de la preluarea controlului asupra acestui teritoriu de către mişcarea islamistă Hamas, în 2007, în urma unei solicitări din partea Olandei, a precizat aceeaşi sursă.
Aviaţia israeliană a atacat, în noaptea de miercuri spre joi, o poziţie a Hamas din sudul Fîşiei Gaza, fără a provoca victime, au anunţat martori oculari şi surse din cadrul serviciilor de securitate palestiniene. Un elicopter de asalt a lansat două rachete împotriva cartierului general al serviciilor de securitate din Khan Younes, provocînd pagube materiale. Clădirea a fost deja atacată în timpul ofensivei militare de 22 de zile pe care Israelul a lansat-o la 27 decembrie împotriva Hamas. Un purtător de cuvînt militar israelian a confirmat că armata a atacat o poziţie a Hamas din Khan Younes, în replică la un tir cu obuze de mortier, de miercuri, asupra sediului Israelului. Acest raid s-a produs în pofida intrării în vigoare la 18 ianuarie a unui armistiţiu care a pus capăt acestei ofensive care a provocat moartea a 1.330 de palestinieni. Ofensiva a avut ca scop declarat reducerea la minim a tirurilor cu rachete şi obuze de mortier din Gaza către sudul Israelului. Potrivit purtătorului de cuvînt militar, circa 40 de rachete şi obuze de mortier au fost lansate după încheierea operaţiunii, antrenînd represalii din partea Israelului.