După caniculă, ploi și vijelii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

După caniculă, ploi și vijelii

Social 17 Iunie 2015 / 00:00 497 accesări

După mai multe zile caniculare, urmează ploile și furtunile. Administrația Națională de Meteorologie a emis, zilele trecute, o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până în această seară, la ora 23.00. Avertizarea este valabilă pentru 27 de județe, printre care și Constanța. Potrivit meteorologilor, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, care izolat vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25... 30 l/mp şi izolat 50... 60 l/mp. În restul teritoriului, fenomenele de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse. În aceste zile vom avea parte și de temperaturi mai scăzute față de zilele trecute. Astăzi, maxima va ajunge până la 25 de grade Celsius în Dobrogea. Nici mâine nu scăpăm de ploi și vijelii. Temperaturile maxime se vor situa între 23 și 27 de grade C, iar cele minime între 14 și 19 grade C. Vineri, 19 iunie, sunt posibile în continuare ploi, însoțite de descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 28 de grade C, iar cele minime între 14 și 19 grade C.

Taguri articol


12