După Cehia, urmează Slovacia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Două amicale pe lună pentru naţionala de futsal a României

După Cehia, urmează Slovacia

Sport 09 Noiembrie 2006 / 00:00 582 accesări

Echipa naţională de fotbal în sală a României îşi va relua săptămîna viitoare programul meciurilor amicale. După ce la sfîrşitul lunii octombrie au remizat cu acelaşi scor, 3-3, cele două partide cu Cehia, tricolorii îi vor avea ca adversari pe... "verişorii" cehilor, fotbaliştii din Slovacia! Meciurile sînt programate pe 15 noiembrie, la Zilina, şi pe 16 noiembrie, la Puchov, ultimele amicale din 2006 pentru România fiind cele cu Turcia, care vor avea loc pe teren propriu, în zilele de 6 şi 7 decembrie. Antrenorii Zoltan Jakab şi Nelu Stancea au selecţionat pentru meciurile cu Slovacia aceiaşi 12 jucători care au făcut deplasarea şi în Cehia. Pe lîngă constănţeanul Mimi Stoica, golgeterul campionatului şi al lui Futsal Municipal, din lot mai fac parte: Laszlo Klein (Izorep Tîrgu Mureş, liga a doua), Marin Juverdeanu (CIP Deva) - portari; Gabriel Dobre, Gabriel Molomfălean, Cosmin Gherman, Robert Lupu şi Florin Matei (toţi de la CIP Deva), Lorand Szöcs, Alpar Csoma (ambii de la Izorep Tîrgu Mureş), Laszlo Szöcs (AS Odorheiu Secuiesc) şi Sorin Chivu (Energoconstrucţia Craiova).

Taguri articol


12