După gratii pentru pornografie infantilă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

După gratii pentru pornografie infantilă

Eveniment 05 Martie 2012 / 00:00 630 accesări

Curtea de Apel Constanţa a respins apelul formulat de Valentin Nacu, din Hârşova, împotriva sentinţei prin care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru pornografie infantilă. Hotărârea, dată la sfârşitul săptămânii trecute, mai poate fi atacată la instanţa supremă. Precizăm că Nacu l-a avut complice la comiterea infracţiunii pe Ciprian Gheorghiu, din Hârşova, care a fost condamnat la trei ani de detenţie. Conform actului de inculpare, în mai 2010, Gheorghiu a convins doi copii, un băiat şi o fetiţă, ambii în vârstă de şapte ani, să întreţină sau să mimeze acte sexuale, iar Nichita a filmat scenele cu telefonul mobil şi le-a postat pe internet. Cazul a intrat în atenţia autorităţilor imediat după vizionarea imaginilor obscene petrecute pe terasa My Place, din Hârşova. Cu toate că scenele au fost filmate pe timpul zilei, nimeni nu a intervenit pentru a întrerupe distracţia tinerilor, nici măcar angajaţii restaurantului. Audiaţi de procurori, Gheorghiu şi Nacu au recunoscut acuzaţiile şi au spus că... s-au distrat pe seama copiilor. Ei au declarat că cei doi copii erau obişnuiţi să mimeze acte sexuale contra banilor şi ceea ce au făcut pe terasă nu era ceva nou pentru ei. Copiii au fost şi ei interogaţi de anchetatori, însă băiatul nu a putut spune prea multe lucruri deoarece nu ştia să vorbească foarte bine. În schimb, fetiţa le-a povestit procurorilor că Gheorghiu a fost cel care i-a dat doi lei şi i-a cerut să facă prostii.



12