După gratii pentru tentativă de omor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

După gratii pentru tentativă de omor

Eveniment 06 Ianuarie 2010 / 00:00 543 accesări

Curtea de Apel Constanţa a respins, ieri, recursul declarat de constănţeanul Daniel Cristea, de 30 ani, împotriva arestării preventive pentru tentativă de omor. El a cerut să fie cercetat în stare de libertate întrucât nu a vrut să îşi înjunghie tovarăşul de pahar susţinând că el a fost cel care a sunat la 112 pentru a cere o ambulanţă. Potrivit poliţiştilor, pe 27 decembrie 2009, George Brânzea, de 34 de ani, victima agresiunii, a băut ore în şir cu Daniel Cristea, în casa unui prieten comun. La un moment dat, spun anchetatorii, cei doi s-au luat la ceartă, din cauza unor neînţelegeri mai vechi. Înfierbântat de alcoolul consumat, Daniel Cristea a pus mâna pe un cuţit şi, fără să stea pe gânduri, l-a atacat fulgerător pe George Brânzea, înjunghiindu-l de patru ori. Victima spune că nu a putut face nimic pentru a se apăra, fiind luat prin surprindere de reacţia lui Cristea. „A vrut să mă taie şi la gât, dar am reuşit să mă feresc şi doar m-a înţepat puţin. Am mers acolo ca să ciocnim un pahar, de sărbători, şi am ajuns pe patul de spital”, le-a declarat George Brânzea anchetatorilor, când şi-a revenit după intervenţia chirurgicală la care a fost supus de medici pentru a-i salva viaţa. Medicii legişti au constatat că loviturile încasate de George Brânzea i-au pus acestuia viaţa în pericol, pentru vindecarea leziunilor suferite fiind necesare în jur de 16 zile de îngrijiri medicale, în cazul în care nu apar complicaţii. În faţa poliţiştilor, agresorul a declarat că băutura i-a întunecat mintea şi că nu a mai fost capabil să-şi controleze furia.



12