Emoţie, bucurie şi melancolie. Acestea sunt doar câteva din trăirile absolvenţilor din Promoţia anului 1953 a Şcolii Pedagogice din Constanţa, actualul Colegiu Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”, atunci când s-au reîntâlnit după 60 de ani de la ultimele cursuri. La aniversarea care a avut loc ieri au participat aproape 25 de absolvente, din 40 câte erau în urmă cu mai bine de jumătate de secol. S-au răspândit în toată ţara, au îmbrăţişat meseria de dascăl şi şi-au petrecut întreaga viaţă la catedră, dăruindu-se cu totul acestei profesii. Ajunse la o vârstă respectabilă, cu o bogată experienţă de viaţă, ele au dat timpul înapoi şi au depănat momentele frumoase petrecute împreună. Bucuria cea mai mare a fost atunci când foştii dascăli şi-au revăzut diriginta, Eleonora Pană, în vârstă de 87 de ani, singurul profesor rămas în viaţă. Fiecărei eleve i-au rămas încă întipărite în minte sfaturile celei ce a devenit un exemplu în viaţă pentru ele. „Şi acum ne aducem aminte cuvintele ei. Ne spunea cum să ne purtăm în viaţă şi să fim demne. Foarte multe dintre noi urma să fim repartizate în sate. Şi atunci, doamna dirigintă ne spunea cum să ne facem respectate de oamenii de la ţară. Să ştim să ne coborâm, dar să şi urcăm. Un sfat pe care nu l-am uitat niciodată”, a mărturisit, emoţionată, o fostă elevă, Elena Calenici, care la rândul ei a dat aceleaşi sfaturi miilor de copii cărora le-a fost învăţător. „De-a lungul anilor, am dat aripi multor generaţii de copii. Am dat din sufletul nostru şi am primit inimile şi recunoştinţa lor peste ani. Suntem fericite că am ajuns aici, iar lucrul acesta îl datorăm dirigintei noastre, căreia îi purtăm toată stima, dragostea şi consideraţia”, a precizat un alt fost dascăl, Valeria Zorilă, care îşi aduce aminte cu mândrie de elevii pe care i-a avut şi de carierele de succes pe care şi le-au clădit, după finalizarea studiilor. „Medici, profesori, avocaţi... Foarte mulţi copii au ajuns bine în viaţă, chiar dacă nu toţi erau premianţi. Mulţi proveneau din familii simple, se duceau la muncile câmpului, plecau cu oile, dar erau foarte conştiincioşi şi veneau mereu la şcoală cu lecţiile pregătite. Datorită seriozităţii lor au devenit oameni de seamă”, a mai adăugat învăţătoarea Zorilă.

După zeci de ani, dascălii, acum pensionari, îşi aduc aminte cu nostalgie de vremurile în care erau la rândul lor învăţăcei sau adolescenţi. „Noi locuiam în internat. Şi într-o dimineaţă, pe la ora 5, împreună cu trei colege am scos o scândură din gard pentru a vedea cum răsare soarele şi cum „iese” din mare. Pentru „isprava” aceea am fost pedepsite două săptămâni, dar nu ne-a părut rău de ceea ce am făcut. Era minunat răsăritul soarelui”, povesteşte, retrăind toate acele momente, Nela Cristoiu. Timp de câteva ore, fostele eleve au depănat amintiri, au povestit despre viaţa lor, de elevi, profesori şi familie, dar nu totul s-a rezumat la trecut, ci şi la viitor. Ele speră ca întâlnirea să mai aibă loc şi în următorii ani, iar diriginta lor, profesoară de pedagogie şi logică, Eleonora Pană, să nu lipsească.