Pentru că nu vrea să afle poporul, preşedintele suferă profund în tăcere. Se vede asta după mimica feţei. Îşi muşcă des buzele, îndurînd cu stoicism suferinţele şi zbaterile interioare de lopătar. Face ochii mici, ca şi cum ar fi călcat în permanenţă pe bombeuri. Să se fi urcat pe ele, adică pe bombeurile prezidenţiale, demisul Boc, dornic să fie întotdeauna mai înalt decît cei din jurul său? Să se fi aşezat din greşeală pe bombeurile preşedintelui liftul chemat de Elena Udrea? Liftuleeeee… Se aude şi acum chemarea blondei de la Cotroceni din scara comisiei parlamentare de anchetă! În definitiv, schimbul de replici dintre cele două părţi, se ştie despre ce vorbesc, seamănă cu o cicăleală între două mahalagioaice pe scara blocului. Cîştigă cine-i mai tare-n gură! Preşedintele suferă în tăcere. Îl doare în pix de toată lumea. Înainte, adică într-o altă epocă, era la putere creionul chimic. Cu ajutorul lui s-a făcut colectivizarea. Creionul chimic funcţiona simplu şi fără cheltuieli mari de întreţinere. Cînd slăbea în intensitate, generaţiile înaintate în vîrstă cunosc acest lucru, era înmuiat în gură, după care trecea direct la colectivizare. Astfel se întărea munca de partid. În acea perioadă istorică, obiceiul de a înmuia creionul chimic în gură era catalogat ca fiind un instrument de bază al muncii de partid. Istoricii spun că a contribuit decisiv la dezvoltarea amiabilă a celulei comuniste. Faţă de pixul de astăzi, creionul chimic nu era atît de firav şi de bolnăvicios. Cu toate că, precizez, colectivizarea se făcea în cîmp şi din poartă în poartă. Astăzi, pixul produce uneori dureri reumatice. Ca formă de decizie, a devenit apanajul exclusiv al preşedintelui. El ilustrează forma cea mai complexă a dreptului de proprietate în capitalismul nostru de cumetrie. Deunăzi, prezidentul spunea, referindu-se la dizolvarea Parlamentului şi la alte chestii şi socoteli de genul ăsta, că nimeni nu-i poate lua pixul din mînă. E drept, dar ştiţi cum se manifestă micii ciorditori din preajma noastră. Preventiv, preşedintele şi-a legat pixul de degetul inelar. Dintr-o astfel de poziţie, cum să zic, este greu să i-l şterpeleşti. Ca să-l laşi fără pix, trebuie să piardă alegerile, chestiune pe care o ştie şi dumnealui foarte bine. De altfel, din acest motiv, se şi răsteşte la cei care au anunţat că nu intenţionează să-l mai voteze. E drept, din anumite puncte de vedere, îl doare în pix, dar, după cum bag eu de seamă, durerea nu este uniformă. De la o vreme încoace, după grija pe care o manifestă faţă de starea generală a pixului, nu mai pare chiar atît de sigur de victorie! I s-a mai scurs şi dumnealui pasta puterii din pix. Ca să-l revigoreze, procesul este oarecum dificil şi costisitor în comparaţie cu metodele de-a dreptul primitive prin care creionul chimic a deschis drumul spre socialism.