Pe Boc îl doare. Îl doare când vede că preşedintele Traian Băsescu se pregăteşte să îl execute public, după ce l-a servit din toate punctele de vedere. Îl doare când vede că membrii propriului partid îi sar la gâtul firav de premier. Cel mai rău îl doare să vadă că pe democrat liberali este aplicată ştampila corupţiei. Dar cel mai grav este faptul că pe Emil Boc l-a durut şi îl doare în cot de românii pe care i-a lăsat pe drumuri sau pe cei pe care i-a amanetat la bănci atunci când, ascultând sfaturile lui “Zeus”, a tăiat salariile, a mărit TVA-ul şi i-a lăsat şomeri pe români. Emil Boc a dorit să îşi facă publice durerile joi seara, la postul public de televiziune, unde a declarat că este “profund nedrept şi incorect” ca pe PDL să fie pusă ştampila corupţiei şi că, sufleteşte, îl doare să vadă acest lucru, pentru că “niciodată” nu a fost făcut zid în favoarea unui demnitar PDL cercetat de Parchet. Pe Boc nu îl doare faptul că sub mandatul său a amanetat România pentru următorii 10 ani, la fel cum nu îl doare nicăieri când acoliţii de partid se hrănesc cu banii românilor prin contractele grase încheiate cu statul. În încercarea de a-şi ascunde durerile, la televizor, în faţa românilor, Boc spune că nu a scăpat partidul din mână, vorbind chiar de prietenia sa cu Blaga, Berceanu şi Videanu, trioul care luptă în interiorul PDL pentru a-I dărâma de pe scaunul de preşedinte. Dar cine să mai creadă ce spune Boc, mai ales atunci când a afirmat că orice funcţie este trecătoare, în timp ce, practic, s-a ţinut cu dinţii de scaunul de premier timp de trei ani. Cine să îl mai creadă pe Boc care i-a minţit cu seninătate pe români atunci când le-a spus că nici nu se pune problema măririi TVA-ului? Poate doar acei câţiva pedelişti rătăciţi care încă mai cred în revoluţia portocalie care a dus România la sapă de lemn.