Europarlamentarul PNL Renate Weber a declarat, potrivit RFI, că nu înţelege nervozitatea lui Gyorgy Frunda privind vizita la Bucureşti a subsecretarului american de Stat Victoria Nuland, menţionând că „între parteneri este firesc să existe schimburi de informaţii şi o vizită este în acest sens“. Renate Weber crede că astfel de contacte sunt fireşti: „Nu mă surprinde că, după ce există o nouă conducere la Consiliul Superior al Magistraturii, toată lumea diplomatică din Statele Unite, din statele membre ale Uniunii Europene doreşte să aibă întâlniri cu această nouă conducere. Asta chiar mi se pare firesc, e ceva ce se practică, s-a şi practicat în ultimii ani. Contactele acestea mai apropiate, cunoaşterea sunt lucruri care cred că sunt binevenite“. Amintim că asistentul secretarului american de Stat, Victoria Nuland, şi-a început, vineri, vizita de două zile la Bucureşti pe tema consolidării statului de drept, prezenţa acesteia provocând reacţia lui Gyorgy Frunda, consilier al premierului, care a criticat „aerul de superioritate al Unchiului Sam“.