Statul vrea să vândă 15% dintre acţiunile Romgaz, la preţuri între 24 şi 32 lei/titlu, estimând că va obţine între 1,38 miliarde lei (311,7 milioane euro) şi 1,85 miliarde lei (415,6 milioane euro). Începând de luni, titlurile Romgaz urmează să fie vândute atât pe bursa de la Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra. Intervalul de preţ pentru vânzarea titlurilor Romgaz a fost decis în şedinţa de vineri a Guvernului. Oferta va dura nouă zile lucrătoare, până la 31 octombrie. O tranşă de 15% dintre acţiuni va fi rezervată investitorilor mici, iar diferenţa de 85% va fi alocată investitorilor instituţionali. Micilor jucători, care vor subscrie până la 10.000 de acţiuni, le vor fi acordate discounturi de 5% pentru ordinele plasate în prima săptămână, respectiv 3% pentru cele din a doua săptămână. Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat că se aşteaptă la o suprasubscriere a ofertei, întrucât „Romgaz este o companie bună, profitabilă şi cu viitor”.