E oficial, „Deep Purple” va concerta la Bucureşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

E oficial, „Deep Purple” va concerta la Bucureşti

Monden 29 August 2007 / 00:00 493 accesări

Concertul pe care celebra trupă „Deep Purple” îl va susţine la Bucureşti, pe data de 31 octombrie, a fost confirmat oficial de către organizatorii din România, evenimentul urmînd să aibă loc pe Stadionul Cotroceni. Concertul „Deep Purple” de la Bucureşti face parte din turneul mondial „The Rapture of the Deep”, care promovează albumul cu acelaşi nume. În luna iulie a acestui an, prima parte a turneului a debutat în Statele Unite ale Americii.

Concertul din România va deschide cea de-a doua parte a turneului, care se va desfăşura în Europa, urmînd ca, pe data de 1 noiembrie, trupa să concerteze la Sofia (Bulgaria), pe 3 noiembrie în Sarajevo (Bosnia), pe 4 noiembrie în Split (Croaţia), iar pe 6, în Budapesta (Ungaria). Potrivit organizatorilor, show-ul de la Bucureşti va beneficia de condiţii de producţie speciale, artiştii urmînd să îşi aducă propriile echipamentele de sunet, lumini şi multimedia. De asemenea, organizatorii au declarat că în deschiderea concertului de pe Stadionul Cotroceni, va susţine un recital şi o trupă autohtonă de rock, dar care nu a fost desemnată încă. Preţurile biletelor la concert nu au fost, deocamdată, stabilite, însă organizatorii au precizat că acestea vor fi „accesibile românilor”, astfel încît să se asigure prezenţa în număr cît mai mare a spectatorilor.

„Deep Purple”, fondată sub numele de Roundabout, în 1968, a fost una dintre trupele de marcă ale stilului heavy metal din anii \'70 şi este cunoscută mai ales pentru hiturile „Smoke on the Water” şi „Child in Time”. Alături de „Led Zeppelin” şi „Black Sabbath”, cei de la „Deep Purple” sînt consideraţi a fi unii dintre pionierii heavy metal-ului şi hard rock-ului. Trupa a vîndut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume. Trecînd prin numeroase schimbări de componenţă, în prezent trupa este formată din Ian Gillan - voce, Steve Morse - chitară, Roger Glover - bas şi Ian Paice - baterie, alături de Don Airey - claviaturi.



12