Fundaţia „Alături de Voi” (ADV) România, Centrul Constanţa, lansează proiectul „E timpul pentru o schimbare”, proiect ce se va derula pe o perioadă de zece luni, finanţat de UE, prin programul Phare, cu suma de 81.520 euro şi cofinanţat de fundaţie cu suma de 10.000 euro. La nivel naţional, fundaţia derulează proiectul în parteneriat cu Fundaţiile „Serviciile Sociale Bethany”, „Children on the Edge Romania” şi „Star of Hope Romania”. „Acesta vizează integrarea socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv HIV/SIDA, din judeţele Constanţa, Iaşi, Botoşani, Vaslui şi Mureş. Nevoia implementării acestui proiect rezultă din mai multe motive: persoanele cu dizabilităţi, inclusiv HIV/SIDA se confruntă cu lipsa de informaţii în ceea ce priveşte drepturile de care beneficiază, autorităţile nu promovează faţă de angajatori beneficiile sociale ale încadrării în muncă a persoanelor cu dizabilităţi, iar la nivelul angajaţiilor există un dezinteres pentru utilizarea acestei forţe de muncă”, a spus coordonatorul local al proiectului, Alina Vilae. La rîndul său, Angela Achiţei, preşedintele ADV România, susţine că prin proiectul „E timpul pentru o schimbare!” se vrea o reafirmare a ideii că indiferent de situaţia economică, persoanele cu dizabilităţi sînt o resursă umană care trebuie valorizată. „Este momentul să le privim din această perspectivă. Acest proiect va aduce pe piaţa muncii un mesaj de impact, cu atît mai mult cu cît va fi transmis de vocea societăţii civile, reprezentată de patru dintre cele mai active organizaţii neguvermanentale în domeniu şi chemăm întreaga comunitate să ni se alăture”, a mai declarat preşedintele ADV. În cadrul proiectului, în cele cinci judeţe de implementare va fi derulată o campanie media, vor fi organizate 16 sesiuni de informare la care vor participa 400 de persoane cu dizabilităţi, inclusiv HIV/SIDA, cinci dezbateri la care vor participa autorităţi, agenţi economici şi reprezentanţi ai altor ONG-uri care activează în domeniu, se va asigura transferul know how prin facilitarea de vizite la atelierele de terapie ocupaţională.