EBA vorbeşte în „codii”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

EBA vorbeşte în „codii”

Politică 23 Mai 2013 / 00:00 566 accesări

Europarlamentarul Elena Băsescu (EBA), această mostră de înţelepciune izvorâtă din prima familie a ţării, se ocupă, mai nou, de coduri. După câţiva ani de specializare în limbi străine la Bruxelles, pentru că româna a fost prea „challenging” (dificilă), diva, propulsată de PDL (indiferent de capacităţile ei) să ne reprezinte în comunitate, este hotărâtă să lase ceva pentru „posterioritate”. Altceva decât deja celebrele experimente cu limba română care îi sunt pe drept atribuite. Ei bine, a ales să susţină, în plenul Parlamentului European, că autorităţile române trebuie să elaboreze un cod de conduită pentru mass-media.

\"O mass-media independentă trebuie să fie imparţială şi obiectivă, să respecte viaţa privată a oamenilor şi să facă diferenţa între fapte şi opinii atunci când informează. Salut prevederile raportului conform cărora ar trebui elaborate standarde profesionale şi coduri etice la nivel naţional. Ultimul Raport MCV constată presiunile pe care o parte a mass-mediei le face asupra actului de justiţie în România. De aceea, aş dori să solicit autorităţilor din România să elaboreze un Cod de Conduită aşa cum recomandă ultimul Raport MCV\", a afirmat Elena Băsescu. Mulţumim EBA pentru grija manifestată pentru „o parte a mass-mediei” (care, apropo, se scrie corect „o parte a mass-media”) şi aşteptăm cu nerăbdare momentul în care va fi preocupată şi de un eventual cod de conduită pentru politicieni. Sau, măcar, un cod gramatical pentru politicieni. Cu speranţa că acele coduri pentru mass-media nu vor fi scrise de ea personal, îi urăm „succesuri”.

P.S. - Dacă aveţi manifestări neplăcute, adresaţi-vă Preşedinţiei sau actualei Opoziţii.



12